Cine este Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României 2025. “Chestiile pe care nu pot să le spun prin cuvinte le transmit prin note”

421

Alessia Pop este una dintre concurentele care au atras atenția la Vocea României 2025. La doar 16 ani, adolescenta a reușit să emoționeze juriul printr-un moment artistic cu un mesaj puternic de unitate și solidaritate. Pasiunea pentru muzică a apărut devreme, iar experiența ei pe scenă nu este una limitată, participând de-a lungul timpului la numeroase competiții și festivaluri muzicale.

Alessia Pop, din echipa lui Tudor Chirilă, este câștigătoarea Vocea României 2025. „Experiența finalei a fost una emoționantă. De fiecare dată când am urcat pe scenă am simțit emoții foarte puternice, care m-au copleșit. Aceste emoții au ajuns la cei de acasă’, a spus Alessia, după ce a aflat că a câștigat trofeul concursului. Întrebată ce va face cu marele premiu, Alessia a spus:

„Nu mi-am dorit să mă gândesc la premiu. M-am gândit doar la momente, să fac cumva ca emoția să ajungă unde trebuie. Momentan nu am un răspuns la întrebarea asta, o să mă sfătuiesc cu mama și o să văd”.

Tânăra este din Suceava și a copilărit într-o familie monoparentală, marcata de lipsuri și de problemele cauzate de dependența de alcool a tatălui.

Cu toate dificultățile întâmpinate, Alessia nu a renunțat niciodată la visul ei și a continuat să își urmeze drumul în muzică. Primele semne ale talentului său au apărut încă de la vârsta de cinci ani.

Dragostea pentru muzică s-a manifestat încă din copilărie, când cânta spontan melodiile auzite în mașina mamei sale. Ulterior, a început cursurile de canto și a ales să își dezvolte abilitățile urmând un liceu de muzică. Deși părinții ei sunt separați,

Alessia a beneficiat constant de sprijinul mamei și al fratelui său. În familie, doar ea și bunica ei, recunoscută pentru vocea sa deosebită, au avut o afinitate specială pentru muzică.

De-a lungul anilor, Alessia a urcat pe scena multor concursuri și festivaluri, însă un rol esențial în recăpătarea încrederii l-a avut profesoara ei de canto. După un moment de cumpănă, tânăra s-a rugat pentru un semn divin, iar acest lucru a motivat-o să meargă mai departe. Astfel, a ajuns pe scena Vocea României, unde a impresionat atât juriul, cât și publicul prin talentul și povestea sa.

„Familia mea mă susține, mama și fratele meu. Părinții mei sunt divorțați. Ei au divorțat când eram eu mai mică. Tata era și încă este alcoolic. Am trecut prin multe din cauza lui: scandalurile care erau acasă, certuri și așa mai departe.

Obișnuiam să îi cânt ca să-l liniștesc și sufletul mi s-a legat și mai tare de muzică. Categoric a devenit și modul meu de a-mi exprima suferința și eu consider că asta transmit pe muzica mea.

Chestiile pe care nu pot să le spun prin cuvinte le transmit prin note. Muzica scoate tot ce e mai bun din mine. Am trecut peste situaţiile cu tata. Sunt un om puternic. Am avut multe de învățat din experiențele astea și vreau să ajung la stadiul în care știu că sunt bine’, a spus concurenta.

„Mie mi se pare extraordinar de importantă maturitatea ta. Paradoxal, eu nu cred că durerea trebuie tratată. Trebuie acceptată și canalizată, iar tu ai dat dovadă de o maturitate extraordinară în seara asta, făcând chestia asta atât de minunat. Mi-ar plăcea foarte mult să fii parte și din echipa Tudor, să facă lucruri pentru tine, și tu să faci lucruri pentru echipa lui Tudor. Ești absolut minunată și mi-aș dori să mă iei în calcul, să-mi dai și mie șansa asta. Felicitări!”, a spus Tudor Chirilă.