Radu Miruță face noi declarații după ce a spus că primește salariu dublu de la stat: “Am greșit când am spus asta”

65

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a afirmat joi că primește două venituri din bani publici, unul aferent funcției de ministru și celălalt pentru calitatea de parlamentar, precizând că această situație este prevăzută de legislația în vigoare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „România Politică”, difuzată la postul Prima News.

Ulterior, ministrul Economiei a venit cu lămuriri suplimentare, după ce joi, 18 decembrie, declarase că încasează simultan un salariu ca ministru și o indemnizație de parlamentar.

„Nu este adevarăt, am greșit când am spus asta. E genul de confuzie în care am zis că încasez mai mult decât e în realitate decât că ascund ce încasez. E un singur salariu.”, a scris Radu Miruță, pe Facebook, în comentariile unei știri în care se vorbea despre acest lucru.

Explicațiile au apărut în contextul în care Radu Miruță a menționat într-o emisiune televizată că salariul corespunzător funcției de ministru este de aproximativ 12.000 de lei, iar indemnizația pentru activitatea parlamentară se ridică la 10.800 de lei.

„Sigur, mai iau de la Parlament, că sunt şi membru al Parlamentului. Nu mă vait pentru asta, că m-a ajutat Dumnezeu şi am câştigat”, a spus Radu Miruță,

Întrebat direct dacă încasează două indemnizații, atât ca ministru, cât și ca parlamentar, acesta a confirmat:

„Iei salariu şi de parlamentar, şi de ministru, aşa e legea, că trebuie, că nu trebuie.. Eu încasez 12.000 de lei de la minister şi 10.800 de la Parlament, pentru că sunt şi membru al Parlamentului. Nu încasez, că n-am vrut, ce mi s-a părut exagerat, am dreptul la cazare şi de la Parlament, şi de la Guvern şi evident că n-am la două, că nu stau în două cazări”.

Totodată, Radu Miruță a ținut să precizeze că nu a beneficiat de toate avantajele financiare posibile, arătând că a renunțat la una dintre opțiunile de cazare puse la dispoziție.

El a mai explicat că instituția care îi asigură cazarea este Parlamentul, decizia fiind justificată de faptul că mandatul de parlamentar oferă o stabilitate mai mare.

„La Parlament, măcar e patru ani, la Guvern vedeţi că sunt câteva luni, nu se ştie ce şi cum. Deci, am rămas unde stăteam înainte”, a spus Miruță. Ministrul Economiei a adăugat că locuiește în continuare în același apartament din București:

„Nu mă mut, ca ţiganul cu cortul. Stau unde am stat, într-un apartament în zona Iuliu Maniu, în sectorul 6 şi mi-e foarte bine acolo”.