“Iubitul” Rodicăi Stănoiu face dezvăluiri incendiare după ce INML a refuzat să-i predea trupul foste iministre:”S-a afirmat în mod fals și complet tendențios, cu unicul scop…”
Nepoata Rodicăi Stănoiu a fost audiată de procurori în cursul nopții trecute. Între timp, ancheta privind moartea controversată a fostei ministre a Justiției continuă să provoace reacții. Totodată, partenerul de viață al acesteia a oferit explicații despre natura relației lor, circumstanțele în care ea a ajuns internată în spital înainte de deces și motivele pentru care a fost externată.
Partenerul fostei ministre, Rodica Stănoiu, s-a prezentat miercuri la Institutul Național de Medicină Legală pentru a prelua trupul neînsuflețit. Reamintim că sicriul a fost deschis, iar specialiștii legiști au efectuat autopsia. În urma examinării, nu au fost identificate leziuni care să aibă legătură directă cu moartea, concluzia fiind că decesul nu a fost unul violent.
Tot miercuri, medicii legiști au decis să nu predea trupul Rodicăi Stănoiu partenerului ei, cu aproximativ 50 de ani mai tânăr, pentru reînhumare. Organizarea înmormântării va reveni nepoților fostei ministre.
Parchetul a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic. Prima persoană audiată a fost nepoata Rodicăi Stănoiu, care a oferit declarații detaliate, întinse pe mai multe pagini, însă pentru unele dintre acestea a revenit ulterior și le-a modificat, potrivit Adevărul. Conform procedurilor, urmează să fie chemați la audieri și apropiați sau cunoscuți ai fostei ministre, inclusiv bărbatul cu care ar fi avut o relație de cinci ani.
Într-un drept la replică Marius Calotă a precizat că nu a fost căsătorit cu Rodica Stănoiu.
”S-a propagat minciuna conform căreia doamna Rodica Stănoiu ar fi fost înmormântată fără slujbă religioasă, pe “repede înainte”. Doamna Rodica Stănoiu a decedat pe data de 03.12.2025 și a fost înmormântată la data de 05.12.2025 (a 3-a zi, conform practicilor uzual acceptate). Slujba de pomenire a fost desfășurată conform dorințelor doamnei Rodica Stănoiu și în conformitate cu religia și tradițiile creștine”.
“Iubitul” Rodicăi Stănoiu face referiri despre internarea Rodicăi Stănoiu și despre problemele acesteia de sănătate.
”Realitatea faptică, relevată inclusiv de documentele medicale, este următoarea:
– la data de 30.09.2025, ca urmare a unui accident (căzătură involuntară, specifică vârstei) doamna Rodica Stănoiu a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență București, pe secția corespunzătoare, în vederea tratării și supravegherii.
– la data de 03.10.2025, la solicitarea nepoatei doamnei Rodica Stănoiu, aceasta a fost transferată pe secția de neuropsihiatrie a Spitalului Clinic Prof. Dr. A. Obregia.
– internarea pe secția de neuropsihiatrie a fost nevoluntară, deci împotriva voinței doamnei Rodica Stănoiu, la cererea și insistențele nepoatei acesteia.
Internarea doamnei Rodica Stănoiu s-a produs la data de 30.09.2025, deci nu cu “câteva zile înainte de deces”.
Internarea doamnei Rodica Stănoiu pe secția de psihiatrie a fost împotriva voinței domniei sale, sub forma unei internări nevoluntare nelegale, doamna Rodica Stănoiu neaflându-se în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 487/2002 (adică pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane ori o tulburare psihică gravă – diagnosticată – iar neinternarea ar duce la agravarea stării de sănătate psihiatrice).
În atare condiții, apare ca evident că internarea din data de 03.09.2025, pe secția de psihiatrie a Spitalului Clinic Prof. Dr. A. Obregia nu a fost ca urmare a unor presupuse violențe și nici nu a avut ca scop protejarea stării de sănătate a doamnei Rodica Stănoiu, ci s-a realizat în condiții de nelegalitate de către nepoata doamnei Rodica Stănoiu, și împotriva dorinței domniei sale.
Doar în acest context, subsemnatul, alături de mai mulți martori, și la solicitarea expresă a doamnei Rodica Stănoiu, am sprijinit-o în externarea acesteia de pe secția de psihiatrie, unde se afla internată nevoluntar.
Este, așadar, falsă informația conform căreia subsemnatul aș fi insistat asupra externării din spital a doamnei Rodica Stănoiu și astfel aceasta ar fi fost lipsită de îngrijiri medicale”, mai spune Marius Calotă.
Totodată, acesta dezminte informația conform căreia ”doamna Rodica Stănoiu ar fi suferit de boli psihiatrice, precum Alzheimer si demență, aceasta nefiind diagnosticată niciodată cu afecțiuni psihiatrice și neavând semne ale unor astfel de afecțiuni”.