Rezultatele oficiale ale necropsiei in cazul Rodicăi Stănoiu

2,033

Disputele apărute după dispariția Rodicăi Stănoiu i-au determinat pe anchetatori să ceară deshumarea fostei ministre a Justiției. Atât colegi din sistem, cât și persoane apropiate s-au arătat indignați că înhumarea a avut loc fără efectuarea unei autopsii, în condițiile în care femeia ajunsese la spital prezentând mai multe leziuni și semne de subnutriție.

Medicii legiști au realizat necropsia abia astăzi, iar CANCAN.RO a publicat concluziile.

Chiar dacă luni au apărut în presă informații despre un presupus rezultat al necropsiei, în realitate examinarea medico-legală a fost făcută doar astăzi, după ce trupul neînsuflețit al fostului demnitar, exhumat la solicitarea procurorilor, a fost analizat din nou de doi specialiști, în cadrul anchetei privind un deces considerat suspect și care a stârnit reacții puternice în rândul publicului.

Concluziile indică faptul că experții nu au identificat semne de agresiune fizică, fiind eliminată inclusiv ipoteza strangulării, iar moartea a fost atribuită unui stop cardiac.

Totuși, cazul nu este complet elucidat, deoarece cauza exactă care a dus la acest stop rămâne, deocamdată, neclară.

Clarificarea finală este așteptată de la analizele toxicologice, recoltate astăzi și nu cu o zi înainte, așa cum s-a vehiculat. Rezultatele ar putea veni abia peste câteva săptămâni, perioadă în care investigația continuă, iar tensiunea din jurul cazului persistă.

“Rodica Stănoiu ajunsese prizonieră în propria casă”

Duminică, anchetatorii au făcut public faptul că au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu, iar luni a fost dispusă exhumarea. Decizia a venit după ce mai multe persoane apropiate au afirmat că aceasta ar fi ajuns la spital cu urme de lovituri pe corp, fără a se ști cum au apărut.

În plus, unii dintre cunoscuții săi au susținut că fosta ministră ar fi fost practic izolată în propria locuință, afirmând chiar că accesul ei în exterior ar fi fost restricționat, locul fiind păzit de un câine considerat periculos.

:Ce stiu eu este că în data de 10 mai, când era ziua doamnei Stănoiu, am sunat-o ca să îi duc un buchet de flori. Mi-a răspuns și am fost la dânsa, însă o vreme nu am putut intra. Dânsa statea speriată în ușa întredeschisă pentru că pe acolo era un căine foarte periculos si mi s-a părut că devenise prizonieră în propria casă.

Apoi a plecat câinele și mi- a zis repede sa vorbim…4-5 minute. Nu era într- o formă bună, slăbise dar era cu spiritul viu. E greu de imaginat că la o femeie de o inteligență ieșită din comun, ca dumneai, să se producă o alterare a psihicului într-o perioadă așa scurtă, de câteva luni.

Apoi, când a fost dusă la spital, nu am avut cum să ajut pentru că am avut și eu probleme medicale. Îmi pare sincer foarte rău”, a declarat magistratul Emilian Stănișor.