Sfantul Nicolae 2025. Ce nu este bine sa faci pe 6 decembrie

735

Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de credincioșii ortodocși pe 6 decembrie. Această zi mare aduce cu sine numeroase tradiții vechi, transmise din generație în generație. În rândurile de mai jos îți prezentăm patru lucruri pe care nu este bine să le faci de Sfântul Nicolae, deoarece unele dintre ele sunt considerate greșeli sau chiar păcate.

Lucruri de evitat în ziua Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae este recunoscut ca unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți. El este cel care, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, lasă daruri copiilor cuminți. În această zi, cunoscută în unele zone și sub numele de Neculai, este important să respectăm anumite obiceiuri.

Se spune că nu este bine să speli haine de mână sau să faci curățenie prin locuință. De fapt, toate treburile casnice și activitățile solicitante sunt de evitat în această zi de sărbătoare. Este un moment în care este bine să ne petrecem timpul alături de familie.

Este zi de post, dar cu dezlegare la pește și vin

Totodată, pe 6 decembrie nu este bine să intri în conflicte cu cei din jur. Tradiția spune că certurile atrag neplăceri și supărări, iar cei care se ceartă vor avea parte doar de greutăți. Ziua Sfântului Nicolae este una a păcii, a împăcării și a armoniei între oameni.

O altă regulă este aceea de a nu consuma carne. Chiar dacă este o sărbătoare importantă, ne aflăm în Postul Crăciunului, iar postul trebuie respectat. În această zi, însă, se face dezlegare la pește și vin.

Ultimul sfat, mai degrabă o recomandare, este să nu îi uităm pe cei aflați în nevoie. Această zi ne îndeamnă să fim generoși, să ne gândim la cei cu posibilități mai reduse și să oferim din suflet celor lipsiți. Este o zi potrivită pentru a face milostenie.

O veche legendă spune că Sfântul Nicolae, care a trăit în zona Turciei de astăzi, obișnuia să lase bani la ferestrele oamenilor, salvând astfel tinere fete de la pierzanie, deoarece multe dintre ele riscau să fie vândute în vremurile de demult.

Se spune că în ziua Sfântului Nicolae rugăciunile au o putere aparte, iar dorințele, fie ele mici sau mari, pot deveni realitate, dacă sunt rostite cu sinceritate, credință și inimă deschisă, cu speranță și nu cu deznădejde.

La mulți ani și sărbători pline de lumină alături de cei dragi!