Calendar ortodox 4 decembrie 2025. Cruce neagră, dezlegare la peşte. Cui trebuie să-i spui “La mulți ani”
Pe 4 decembrie, Biserica o prăznuiește pe Sfânta Mare Muceniță Varvara, zi marcată cu cruce neagră în calendarul ortodox și cu dezlegare la pește.
Calendar creștin ortodox 4 decembrie. Joi, Biserica îi prăznuiește pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara.
Sfânta Varvara a fost fiica unui aristocrat roman, pe nume Dioscor, şi a trăit în timpul împăratului roman Maximian Daia (305-311), în cetatea Iliopoli.
Tatăl său a zidit pentru ea, fiind foarte frumoasă, un loc înalt pe care a ridicat case frumoase în care fiica sa să locuiască şi să nu fie văzută
Cine a fost Sfânta Varvara?
Sfânta Varvara mai e știută și ca Vârvara, Vărvara, Bărbara ori Barbura. Se spune că era „mai mare peste bube, care ajută femeilor la naşteri grele, la boli şi la primejdii”. Se mai credea că Varvara „curmă chinurile grele ale morţii”. Că ar fi una dintre cele trei stele care păzesc lumea de Antihrist și de întuneric.
Alte legende povestesc că Varvara ar fi fost, fie sora, fie mama Sfântului Nicolae. Oricare i-ar fi fost originea, Sfânta Varvara e respectată cu sfințenie de către mineri, ea fiind protectoarea lor. În semn de mulțumire, minerii nu intră în mină în această zi. Petrec, pentru că voia bună, glumele și petrecerile sunt pe placul ei.
Sfânta Varvara a cunoscut singură pe adevăratul Dumnezeu şi a început să-i dispreţuiască pe zei, închipuirile lor considerându-le drept lucruri făcute de mâini omeneşti. Ea căuta adeseori spre cer, ziua şi noaptea, şi din zidiri se sârguia să îl cunoască pe Ziditor.
„Sfânta Varvara, luminată fiind cu botezul, mai mult s-a aprins cu dragostea lui Dumnezeu şi se îndeletnicea în post şi în rugăciuni, ziua şi noaptea, slujind Domnului său, căruia i s-a făcut mireasă”. (Vieţile Sfinţilor)
Tatăl său, când a văzut că Sfânta Varvara rămâne credincioasă acelui Dumnezeu în Treime închinat, Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, a predat-o autorităţilor romane, care dezlănţuiseră prigoana împotriva creştinilor.
După ce a fost mult chinuită, a fost purtată în batjocura mulţimii prin cetate, găsindu-şi sfârşitul chiar în mâinile tatălui său, care a ucis-o cu sabia.
Mergând spre locul de osândă, Sfânta Muceniţă Varvara s-a rugat lui Dumnezeu pentru cei care o vor pomeni-o şi îşi vor aduce aminte de pătimirile sale cele multe şi cumplite, ca ei să nu sufere de boală năpraznică şi moartea neaşteptată să nu-i răpească.
Tradiții de Sfânta Varvara
Mamele trebuie să-și spele copiii pe față, dis-de-dimineață, cu apă sfințită. Sau cu apă în care s-a spălat o icoană, pentru a păstra curată fața copilului, precum icoana. Înburburarea este o practică dedicată în special copiilor, dar și adulților în anumite zone ale țării.
Dimineața, se face semnul crucii cu miere curată în frunte, pe obraji și în barbă. Ca să-ți ferești căminul de boli și de pagube, nu ai voie să coși, să speli, să faci treburi casnice. Ai grijă să nu gătești și să nu mănânci în aceste zile porumb, linte, fasole, semințe, că vei face bube mari cât ele.
Femeile mai pun 3 lumânări la icoană. Păstrează picăturile de ceară și le pun sub perna celui bolnav din familie, ca să se vindece repede. Trebuie să dai de pomană blide cu fasole nefierte, o sticlă cu vin și un scul de cânepă sau fir de mătase.