Primarul din Alba interzice evenimentele de 1 Decembrie, după huiduielile la adresa lui Ilie Bolojan. Acuzații îndreptate către AUR

96

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, membru PNL, a reacționat după incidentul în care premierul Ilie Bolojan a fost fluierat în orașul Marii Uniri, iar depunerile de coroane din partea președintelui Nicușor Dan au fost întâmpinate tot cu manifestări de nemulțumire.

Edilul anunță măsuri ferme și lansează acuzații

Pleșa afirmă că persoanele care au huiduit nu ar fi localnici, ci oameni „aduși, urmând să se afle de către cine”. El declară că organizatorii unor manifestări nu vor mai primi autorizații pentru desfășurarea acestora în Alba Iulia de Ziua Națională.

„Sunt convins că nu sunt din Alba Iulia sau din împrejurimi, pentru că cei de la Alba Iulia întotdeauna au făcut Ziua Naţională cu decenţă, cu unitate, cu empatie faţă de ceilalţi. Ne pare rău că astfel de elemente care au venit din afara oraşului, aduşi, şi vom vedea de către cine, au stricat puţin acest ceremonial care s-a desfăşurat totuşi impecabil din punct de vedere al paradei militare”, a declarat primarul Gabriel Pleşa (PNL), duminică după-amiază, pentru ziarulunirea.ro.

Edilul nu mai dă autorizații pentru manifestații de Ziua Națională

„Am promis şi mă voi ţine de cuvânt: cei care nu au respectat ceea ce noi le-am spus prin Legea 60 şi erau obligaţi să respecte la manifestări, organizatorii nu vor mai primi aprobare să facă manifestări chiar de Ziua Naţională, pentru că e păcat de atâta lume frumoasă ca să auzim un cor de huiduieli sau chestiuni de genul acesta de la o minoritate care, cred eu, ar trebui să se ruşineze pentru că de Ziua Naţională are astfel de manifestări. Respect democraţia, respect libera exprimare, dar trebuie să existe o decenţă”, a adăugat Pleşa în declaraţia acordată jurnaliştilor de la Ziarul Unirea.

Luni, în Alba Iulia au avut loc diferite acțiuni publice la care s-au adunat susținători ai AUR, simpatizanți ai SOS România, dar și adepți ai fostului candidat. Deși împărtășesc idei suveraniste, grupurile au participat separat, evitând contactul direct.

Mai mulți adepți ai fostului candidat la prezidențiale s-au îmbrâncit și au rupt cordonul de protecție pentru a pătrunde în Catedrala Reîntregirii, unde acesta a fost primit de câteva femei și copii veniți din alte zone ale țării, purtând flori, relatează Agerpres.

A avut loc și un alt episod imediat după ce fostul candidat a coborât din mașină, când un bărbat i-a strigat „Marș la Moscova!”. Acesta a fost înconjurat rapid de mai multe persoane care au încercat să îi smulgă pancarta cu același mesaj.

Premierul Ilie Bolojan a fost fluierat minute în șir, luni, la Alba Iulia, iar reacții similare au fost îndreptate și către președintele Nicușor Dan în momentul depunerii unei coroane la Monumentul Unirii. O parte dintre huiduieli s-au auzit chiar în timpul intonării Imnului Național.