“Nu aveam bani să mănânc, nu aveam bani de cartelă la metrou”.Mirela Vaida mărturisiri cu ochii în lacrimi despre momentul în care a plecat de acasă
Mirela Vaida a rememorat cu emoție clipa în care a părăsit casa părintească. Momentul nu a fost deloc ușor pentru prezentatoarea TV, mai ales pentru că tatăl ei nu își dorea să plece, însă ea a înțeles că trebuie să își urmeze visul cel mare.
Iată ce mărturisiri a făcut recent vedeta despre acest capitol important din viața sa!
Mirela Vaida a împărtășit detalii emoționante despre unul dintre cele mai grele episoade prin care a trecut: plecarea de acasă pentru a-și construi viitorul dorit. Aceasta a povestit despre distanța față de familie, dificultățile începutului și motivația care a determinat-o să o ia de la capăt.
Vedeta a explicat cât de dureroasă a fost separarea de cei dragi atunci când a decis să își urmeze drumul. Hotărârea pe care a luat-o la vremea respectivă nu a fost deloc simplă, iar despărțirea de părinți a lăsat urme. Cu toate acestea, ea a reușit să își găsească puterea de a merge înainte și a luptat pentru ceea ce și-a dorit.
Mirela Vaida a povestit cu ochii în lacrimi despre momentul plecării de acasă.
„I-am zis: „Tată, eu dacă nu plec, nu mă voi dezvolta. Voi fi întotdeauna sub aripa mamei care îmi va călca, îmi va găti, îmi va spăla, trebuie să plec’. Ruperea mea de cuib a fost destul de dură, în sensul că eu am plecat pe 2 octombrie, mama m-a condus până la tren, tata nu a venit, pentru că mi-a zis: „Fata mea, nu vreau să pleci’, dar am plecat.
Cred foarte tare, și aș vrea să spun generației care mă privește: „E bine acasă, dar cel mai bine e să îți iei zborul pentru că atunci ești pe picioarele tale’. E greu. Nu aveam bani să mănânc, nu aveam bani de cartelă la metrou. Nimic nu se face fără sacrificiu. Eu a trebuit să mă angajez în timpul facultății și să îmi câștig pâinea. Dacă nu făceam așa, probabil că aș fi fost și acum acasă la mama. (…) Mi-am dorit să o iau de la zero. A fost foarte greu, dar nu poți să răzbați dacă nu o iei de la zero pe cont propriu’, a povestit prezentatoarea TV.
Ce dezvăluie vedeta despre primul ei job în televiziune
În plus, Mirela Vaida a rememorat și debutul ei în televiziune. La început, ea a lucrat ca reporter-prezentator, ocupându-se de rubrica meteo, iar mai târziu a ajuns să prezinte horoscopul. De-a lungul timpului, a trecut prin multe etape pentru a ajunge în poziția pe care o are astăzi.
„Și m-am angajat ca reporter-prezentator, la un matinal, unde prezentam meteo. Deci am venit ca acum la tine, mă uitam la o cameră și mi-au zis: „Zi ceva!’ Și eu a trebuit să zic ceva. „Fă-te că prezinți cum e vremea’. M-am uitat în jur și, în capul meu, am început sa zic cum e vremea, și după aia zice: „Prezintă horoscopul’. Și atunci a venit imaginația, că vine copilul din tine. Disperarea din tine vine, foamea vine. Băi, eu trebuie să nu dezamăgesc. Eu trebuie să le arăt alor mei că eu mă descurc singură. Și zici orice. Am inventat zodii, am inventat vreme, am inventat orice.
A doua zi m-au sunat și m-au spus că sunt angajată, reporter, prezentator. Bine, mi-au dat și rubricile de care nu se ocupa nimeni: ezoteric, perdele, fețe de masă. Mă duceam în magazine de perdele, de draperii, de fețe de masă și spuneam ce s-ar potrivi geamului dumneavoastră. Și făceam reportaje despre asta. Textile, printuri, vorbeam cu doamnele din magazin: „Ce fel de geam aveți? A, e dreptunghiular, se vede pădurea, se vede cerul sau aveți un bloc în față? Cred că vi s-ar potrivi o astfel de perdea, o draperie de culoare asta. Le puneți fluturi sau curgând?’ Și făceam materiale întregi în fiecare săptămână.
Și de la montat, de la plecat cu șofer, cu operator, de la căutat omul care să-ți dea un interviu pe care tot tu să-l montezi, să fie un discurs legat frumos de la muzica ambientală, de la ilustrație muzicală. Am învățat să fac totul, știi? E frumoasă plecarea’, a mai povestit ea.
Mirela Vaida spune că părinții își doreau ca ea să devină judecătoare
Dar nu e tot! Vedeta a dezvăluit și faptul că ai ei o chemau mereu înapoi acasă. Ea a povestit că părinții își imaginau pentru ea o carieră în magistratură, însă Mirela a ales să urmeze un alt drum, cel al televiziunii.
„În perioada aia eram studentă la drept, da. Și părinții mi-au zis că, dacă e doar un job, e bine, dar să „vii acasă să te faci judecătoare la Pașcani’. Eu sigur că aveam să termin dreptul în 2005, Facultatea de Drept la București și tata m-a așteptat la Pașcani’, a mai declarat Mirela Vaida