Jasmina este tânăra care și-a găsit sfârșitul în groaznicul accident de pe Calea Ferentari: “Ne-ai lăsat cu sufletul sfâșiat de durere”
Jasmina, o tânără de doar 20 de ani, și-a pierdut viața pe loc în teribilul accident de pe Calea Ferentari din București, produs chiar de prietena ei cea mai apropiată. Șoferița a scăpat cu viață, însă a fost transportată în stare critică la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni.
Accident cumplit pe Calea Ferentari din Capitală
Tragedia care a curmat viața Jasminei a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, la scurt timp după ora 00:00, pe Calea Ferentari din București. Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost dat la ora 0.45, atunci când polițiștii au fost sesizați despre accident.
„La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 0.45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe Calea Ferentari, din sectorul 5. Din primele informaţii, o tânără în vârstă de 21 de ani a condus un autovehicul pe Calea Ferentari, dinspre Calea Rahovei către Bd. Pieptănari, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 110, în circumstanţe ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un stâlp de iluminat public”, au precizat polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei.
Jasmina a murit în Mercedesul zdrobit de un stâlp pe Calea Ferentari
Tânăra se afla într-un Mercedes condus de cea mai bună prietenă a sa, o fată de 21 de ani. Vehiculul, scăpat de sub control, s-a învârtit pe carosabil și a intrat cu putere într-un stâlp de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de violent încât mașina s-a făcut praf, rupându-se aproape în două.
Motorul a fost aruncat de sub capotă și a ajuns la aproximativ 50 de metri distanță, pe șosea. Jasmina, care se afla pe scaunul din dreapta, a murit pe loc, în timp ce Maria, aflată la volan, a supraviețuit, dar a fost dusă în stare extrem de gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni.
Cercetări privind cauzele accidentului de pe Calea Ferentari
Polițiștii Brigăzii Rutiere au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia. Una dintre variantele analizate este aceea a unei șicanări în trafic. Șoferița ar fi accelerat brusc și ar fi pierdut controlul direcției după ce mașina ar fi derapat pe șinele de tramvai.
O altă ipoteză luată în calcul este participarea la o întrecere neoficială. Mercedesul în care se afla Jasmina, condus de Maria, ar fi fost implicat într-o cursă cu un alt autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani. Acesta a rămas la locul accidentului și a fost testat pentru alcool și droguri, rezultatele fiind negative.
Vestea morții tinerei de 20 de ani a ajuns rapid și pe rețelele de socializare, acolo unde Jasmina avea o mulțime de prieteni.
„Ne-ai lăsat cu sufletul sfâșiat de durere”, a scris Geanina, într-un comentariu pe TikTok, în timp ce Natalia, o altă prietenă a Jasminei, a postat un clip video pe TikTok cu următoarea descriere: „Dumnezeu să te odihnească în pace Jasmina! Oricât de târziu ne-am regăsit mi-ai făcut cel mai frumos an și totodată viața mai frumoasă cu sufletul tău bun… O să rămâi o amintire plăcută pentru toate momentele în care am râs, plâns și am fost unite. Îți doresc un drum lin spre cer frumoasa mea!”.