Un bărbat fără loc de muncă s-a deghizat în propria mamă, decedată, pentru a continua să îi ridice pensia. Cadavrul femeii fusese ascuns de acesta în dulap timp de trei ani.
Un bărbat de 57 de ani este acuzat că s-a prezentat drept mama lui moartă pentru a beneficia în continuare de indemnizația acesteia.
Suspiciunile au apărut când autoritățile au remarcat părul închis la culoare de pe ceafă, dar și aspectul mâinilor și al bărbiei unei „vârstnice” venite să-și reînnoiască actul de identitate, relatează CNN.
Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, este fiul Graziella-ei Dall’Oglio, decedată în 2022 la vârsta de 82 de ani, în Borgo Virgilio, aproape de Mantova. Potrivit poliției, fostul asistent medical, acum șomer, nu a declarat autorităților moartea mamei sale.
După expirarea actului de identitate al femeii, fiul s-a machiat, a îmbrăcat hainele acesteia și a purtat o perucă pentru a se prezenta în numele ei, deoarece procedura de reînnoire din Italia necesită prezența solicitantului, a explicat un purtător de cuvânt.
Funcționarul care s-a ocupat de documente a simțit că ceva nu este în regulă și a alertat autoritățile, care au chemat-o pe presupusa „beneficiară” înapoi la primărie.
Cadavrul mamei, descoperit în dulap
Imaginile surprinse de camerele video din parcarea instituției arată că bărbatul a venit costumat ca mama sa și a condus până la birou, deși femeia nu avusese permis auto. Polițiștii l-au așteptat acolo, potrivit purtătorului de cuvânt.
Ulterior, agenții s-au deplasat la locuința femeii, unde au găsit trupul ei mumificat, ascuns în dulap și învelit în saci de dormit.
Bărbatul este cercetat pentru ascunderea unui cadavru, fraudă împotriva statului, uzurpare de identitate și fals în acte oficiale. El este acuzat că ar fi extras lichidele din corpul mamei sale cu o seringă pentru a preveni degradarea acestuia, iar autoritățile au dispus autopsia pentru a determina cauza morții.
Astfel de fraude privind pensiile persoanelor decedate sunt relativ răspândite în Italia. În fiecare an, zeci de persoane sunt arestate pentru că pretind a fi cineva care a murit, cu scopul de a încasa pensia acestuia, arată datele poliției financiare italiene.
Din cauza faptului că unele registre ale stării civile sau servicii administrative nu sunt actualizate la timp, raportarea unui deces poate întârzia ani de zile, ceea ce face ca pensiile să continue să fie plătite până la notificarea oficială către biroul de pensii.