Doru Octavian Dumitru, prima reacție după ce a suferit un AVC: ”Mulțumesc Dumnezeul meu pentru că am fost binecuvântat”
Doru Octavian Dumitru a ajuns de urgență la spital acum o lună. Comediantul a fost internat după ce a suferit un accident vascular cerebral. A trecut printr-o operație, iar acum, la o lună distanță, le adresează fanilor un mesaj plin de emoție.
Ziua de 21 octombrie a fost una extrem de dificilă pentru artistul în vârstă de 69 de ani. Acesta a ajuns de urgență la spital după un AVC. Episodul s-a petrecut la Onești, în camera de hotel, înainte ca el să urce pe scenă pentru spectacolul „Globariciu”.
Doru Octavian Dumitru, prima reacție după ce a scăpat cu viață în urmă cu o lună
În acea seară, comediantul a fost transportat de la Spitalul Județean din Bacău către Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, după ce a suferit un accident vascular cerebral chiar cu puțin timp înainte de reprezentația programată la Onești.
„În aceste momente, artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun. Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc.
Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate.
Vă rugăm tuturor, dar mai ales reprezentanților media să respecte intimitatea acestor momente extrem de solicitante și dificile, atât pentru el cât și pentru familia lui. Profundă recunoștință pentru mesajele de încurajare și tuturor celor care au generozitatea să se roage în aceste clipe pentru ca acest om minunat să depășească cu bine această încercare grea.
Mulțumim din suflet echipelor de medici și asistenți care în ultimele ore i-au fost și continuă să-i fie alături”, a transmis atunci familia lui Doru Octavian Dumitru.
Marți, 25 noiembrie, artistul a publicat online un mesaj emoționant, primul de la incidentul prin care a trecut în urmă cu o lună. El a repostat un text din urmă cu aproape un an, despre care spune că este „la fel de valabil” și „redă în totalitate” trăirile sale din prezent.
”Îți mulțumesc Dumnezeul meu pentru toate darurile vieții, dar mai ales pentru răbdarea ta cu noi. Mulțumesc pentru toți oamenii prezenți în viața mea, pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru toți fanii mei. Iertat să fiu de cei pe care poate i-am dezamăgit ori i-am nedreptățit.
Mulțumesc Dumnezeul meu pentru că am fost binecuvântat de tine, deschizându-mi calea să dăruiesc râsete. Pentru îngăduința ta ca eu să îndrăznesc să cred că prin munca mea pot să aduc oamenilor bucurie, veselie și uitare de griji. Să fiți ocrotiți și sănătoși oamenilor dragi, alături de toți cei importanți sufletelor voastre.
Iubirea adevărată să vă fie scut și călăuză în toate câte le împliniți. Mângâierea gândului meu către toți cei care sunt singuri, bolnavi, care se simt ai nimănui, pentru toți cei care acum sunt încercați de viață. (Postat original în data: Noiembrie 22, 2024… Căutând prin amintirile lunii noiembrie de prin anii trecuți, am dat peste acest text. Ce gândeam atunci reflectă ce gândesc acum. Un text cât se poate de actual care reflectă 100% din ceea ce simt în prezent.)”, a scris Doru Octavian Dumitru, pe Facebook.