Ministrul Sănătății: “Gărzile nu pot fi considerate vechime suplimentară”

392

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat că orele de gardă efectuate de medici în spitale nu pot fi considerate vechime în muncă în plus faţă de cea obişnuită.

Miercuri seara, Rogobete a anunţat că, în perioada următoare, intenţionează să iniţieze procedurile necesare pentru ca şi medicii rezidenţi să fie remuneraţi pentru gărzile pe care le efectuează în unităţile sanitare.

Acesta a explicat, într-o intervenţie la Medika TV, că activitatea de gardă nu poate fi contabilizată ca vechime suplimentară deoarece legislaţia muncii din România, dar şi reglementările europene, stabilesc că, indiferent de numărul de ore lucrate într-o zi, vechimea se calculează per zi lucrătoare.

”Vechimea în muncă se calculează în zile, nu în ore. Deci faptul că eu muncesc 12 ore pe zi, la vechime mi se calculează o zi. Dacă un coleg lucrează doar 4 ore pe zi, la vechime lui i se calculează tot o zi. Deci nu am cum garda să intre suplimentar pentru că este realizată tot în cele 24 de ore care se cuantifică deja la vechimea în muncă”, a explicat Alexandru Rogobete.

El a mai menţionat că, de regulă, gărzile din spitale sunt prestate în baza unui contract individual distinct, considerat o formă de prestare de servicii.

Ministrul a adăugat că, în perioada care urmează, va depune eforturi pentru ca şi rezidenţii să fie plătiţi pentru activitatea desfăşurată în timpul gărzilor.

”Poate nu în februarie, dar anul următor, 100% la un moment dat vom ajunge să implementăm şi treaba asta (plata gărzilor pentru rezidenţi – nr..). Poate nu cu tariful unui medic specialist, poate cu un tarif mai mic, dar o formă de a stimula şi financiar medicul rezident să facă gărzi şi pentru gărzile pe care le face trebuie să existe plată, este normal, este etic”, a adăugat ministrul.

De ce contează remunerarea gărzilor pentru medicii rezidenți

Medicii rezidenți susțin mare parte din activitatea continuă din spitale, lucrând nopți și weekenduri în regim de gardă, de multe ori fără a fi plătiți, deși responsabilitățile pe care le au sunt reale. În numeroase unități medicale, volumul ridicat de pacienți face ca prezența lor să fie esențială.

Propunerea de a le acorda o compensație financiară pentru aceste ore de muncă este considerată de organizațiile sindicale o măsură necesară pentru a reduce nivelul de epuizare și pentru a-i încuraja pe tinerii medici să rămână în sistemul public.

Deși nu a fost anunțată o dată exactă, Rogobete afirmă că lucrările pentru pachetul de modificări sunt deja în desfășurare, astfel încât plata gărzilor pentru rezidenți să poată deveni realitate în 2025.

Primele calcule sugerează că noua schemă ar putea include tarife distincte față de cele pentru medicii specialiști, dar ar oferi totuși o formă clară de recompensare financiară a efortului depus de rezidenți.