Camelia Voinea prima reacție după acuzațiile care susțin că și-ar fi abuzat fiica. “Oficialii FRG m-au amenințat și șantajat…”

306

Antrenoarea Camelia Voinea a comentat recent pe rețelele sociale acuzațiile potrivit cărora și-ar fi agresat fiica. Într-un mesaj public, aceasta a precizat că imaginile care au generat scandalul sunt vechi de aproximativ un deceniu și că fosta conducere a Federației Române de Gimnastică (FRG) le-ar fi folosit pentru a o șantaja.

Disputa a izbucnit după ce în mediul online au reapărut filmări vechi în care apare certându-și fiica, gimnasta Sabrina Voinea, imagini despre care antrenoarea spune că au fost interpretate greșit atât de anumite publicații, cât și de o parte a publicului. Cel puțin asta susține Camelia Voinea în mesajele sale.

Răspunsul Cameliei Voinea după apariția secvențelor tensionate

În comunicatul transmis, antrenoarea afirmă că respectivele clipuri au fost realizate în urmă cu 10 ani și că au fost folosite împotriva ei de reprezentanți ai fostei conduceri FRG. Ea a ținut să sublinieze, într-o declarație fermă, că „orice antrenor procedează la fel” în momente de presiune.

„Este clar că este vorba despre o campanie coordonată împotriva noastră și care nu poate decât să facă rău sportului românesc, gimnasticii noastre. Ar trebui să se știe că aceste imagini au mai fost prezentate conducerii federației și acum 2 ani, deci nu este nimic nou, iar oficialii FRG din vechea conducere m-au amenințat și șantajat permanent cu aceste imagini. Sigur, că de altfel ca orice părinte și antrenor, și am puterea să recunosc asta, și eu regret că mai ridic tonul, că poate am momente de supărare, de nervi sau de severitate. Dar ce antrenor nu face asta? Asta este meseria și, ca să ajungi acolo sus, mai există și momente grele și tensionate. Nu cred că există vreo mare campioană care să spună că a avut doar lapte și miere în carieră.

Dar de aici până la acuzații absurde precum bătăi sau că îmi abuzez sportivele, este cale lungă iar aici îmi voi rezerva dreptul să îmi apăr imaginea în justiție pentru astfel de minciuni și denigrări. Gimnastica este un sport de anduranță, ce implică sute de ore de antrenament, mii de repetări și, nu în ultimul rând, privațiuni acceptate și asumate. Totul pentru un vis.

Eu, în calitate de campioană mondială, vicecampioană europeană, mondială și olimpică, am trăit deja acest vis, am gustat din cupa succesului, am trăit elixirul gloriei!”, a transmis Camelia Voinea.

Camelia Voinea insistă că rigoarea și situațiile încărcate emoțional sunt elemente normale în pregătirea sportivilor de performanță și nu trebuie considerate automat abuz. Totodată, clarifică faptul că fiica sa își urmărește propriile obiective sportive, iar momentele tensionate din sala de antrenament nu afectează legătura lor personală.

„Nu trăiesc prin Sabrina; ea nu împlinește așteptările mele, ci caută să-și împlinească propriul vis, la rândul său. Cu aceeași muncă, dăruire și sacrificii asumate.

Cine a trecut printr-o sală de antrenament, pe drumul spre înalta performanță, știe că există momente în care poți ceda emoțional. Dar aceste clipe nu zdruncină comuniunea dintre o mamă și fiica ei, ci o întăresc. Nu voi mai continua să răspund unor astfel de provocări.

Cei care urmăresc să ne distrugă performanțele vor fi dezamăgiți. Nu cedăm, rămânem unite și vom munci la fel ca și până acum, alături de toți cei care ne sprijină și cărora le mulțumim că ne sunt alături. Celorlalți, sper să le răspundem doar prin bucuria pe care Sabrina le-o va aduce românilor, urcând în viitor pe podiumuri mondiale și olimpice”, este mesajul transmis de antrenoare.