Multe bilete de tratament au rămas nealocate. Cum poți beneficia de o vacanță de 16 zile cu totul inclus
O mare parte dintre biletele de tratament balnear aferente seriei a 18-a din anul 2025 nu au fost încă solicitate. Din cele 95 de locuri repartizate Casei Județene de Pensii Olt, 70 sunt încă libere, iar doar 25 au fost atribuite pe baza cererilor deja depuse, potrivit capital.ro.
Tichetele de tratament subvenționate de stat se adresează mai multor categorii de persoane, conform criteriilor stabilite prin ordinul președintelui CNPP nr. 118/13.02.2025. Printre beneficiari se numără pensionarii din sistemul public, persoanele aflate în activitate și cei care beneficiază de legi speciale cu caracter reparatoriu.
Totodată, un bilet poate fi acordat și soțului sau soției unui asigurat sau pensionar, cu condiția să meargă împreună în stațiune, chiar dacă partenerul nu este asigurat. Sunt eligibili și cei care au suferit accidente de muncă ori boli profesionale, dacă starea lor de sănătate necesită tratament balnear.
Programul se extinde și asupra copiilor minori care primesc pensie de urmaș, precum și asupra persoanelor cu handicap grav, care pot fi însoțite, potrivit romaniatv.net.
Cele 25 de bilete deja repartizate în seria a 18-a pentru județul Olt au vizat stațiuni precum Olănești, Căciulata, Felix sau Mangalia.
Locurile care au rămas disponibile, în număr de 70, includ destinații precum Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Neptun și Pucioasa, alături de stațiunile menționate anterior.
Cei care doresc să obțină unul dintre biletele rămase trebuie să se prezinte la ghișeele Casei Județene de Pensii Olt. Reprezentanții instituției au explicat clar pașii ce trebuie urmați:
„Solicitanții trebuie să vină personal la ghișeul de bilete de tratament al Casei Județene de Pensii Olt, având asupra lor actul de identitate în original și recomandarea medicală eliberată de medicul de familie sau de un medic specialist, în funcție de afecțiunea pentru care este necesară cura balneară.
Perioada de prezentare în stațiune pentru această serie este cuprinsă între 4 și 6 decembrie 2025. Biletele repartizate anterior trebuie ridicate până la 24 noiembrie, iar cele neridicate vor fi redistribuite publicului începând din 26 noiembrie.
Sejurul standard este de 16 zile și include cazare, trei mese zilnice și 12 zile de proceduri balneare.