Eugenia Șerban despre cei 14 ani de calvar cu fiul ei din cauza dependențeiÎți vine să-ți iei viața, să nu mai vezi”. Mărturisirile unei mame care a făcut și un preinfarct de “inimă rea”

204

Eugenia Șerban, o actriță lovită puternic de destin, a hotărât să vorbească despre suferința trăită din cauza problemelor fiului ei legate de substanțe interzise. A fost nevoită să ceară un ordin de protecție, să sune la 112, pentru a-și apăra viața, iar stresul i-a provocat chiar un preinfarct recent.

Nici în cele mai întunecate vise nu și-ar fi putut închipui Eugenia Șerban (54 de ani) că existența ei va semăna cu un adevărat coșmar. După ce a învins cancerul, artista a ajuns să se teamă de propriul fiu, prins în dependența de substanțe ilegale, care îi răvășeau viața.

Invitată la un podcast, Eugenia Șerban a decis să își împărtășească trăirile. Nu a reușit să își țină lacrimile, iar durerea ei devenit vizibilă.

Lorans Fawaz Bataineh, în vârstă de 30 ani, este fiul Eugeniei Șerban, născut din mariajul ei cu un bărbat de origine arabă, de care s-a despărțit după trei ani împreună. Eugenia avea 24 de ani când a devenit mamă, iar tatăl lui Lorans a murit între timp, nemaifiind astăzi în viață deloc.

Eugenia Șerban a relatat că fiul ei a ajuns dependent de droguri încă de la 16 ani, iar punctul critic a venit anul trecut, când artista a fost obligată să sune la 112 pentru a-și proteja propria viață. A fost cel mai dificil an al lor, spune ea, care a solicitat un ordin de protecție împotriva propriului copil, disperată.

„Am trecut prin toate stările posibile și imposibile până în ziua în care am ajuns să sun la 112, după 14 ani de chin. Ultimul an a fost cel mai rău. Adică 2023”, povestește actrița în podcastul amintit.

Eugenia Șerban, despre fiul care i-a vândut tot din casă: „M-aș fi dat și pe mine, numai să știu că de mâine va fi bine”
„Ce simte o mamă atunci când cere un ordin de restricție împotriva propriului copil?”, a întrebat-o Mara Bănică pe invitata ei.

”Acela este un moment de neputință, când nu știi ce să mai faci. Nu mai știi ce să faci și alegi să trăiești. Probabil că azi nu mai eram, nu pentru că el mi-ar fi făcut ceva, ci pentru că nu mai puteam să duc. Am făcut un preinfarct anul trecut, în august, ca de exemplu (…). Îți vine să-ți iei viața, să nu mai vezi, cam despre asta e vorba și nu voiam să ajung acolo”, a fost răspunsul Eugeniei.

„Te-ai gândit la asta?” (n.r. să își ia viața), a întrebat Mara. „Absolut, orice mamă se gândește. Am ales să iau ordinul de protecție, tocmai ca să nu ajung acolo. Pentru că atunci când vezi că legea nu te ajută în nici un fel, instituțiile statului nu te ajută, că legea e făcută împotriva acestor copii în loc să îi ajute, că nu există centre unde pot fi ajutați, te vezi neputincios”, a spus Eugenia Șerban.

„Începi să-ți cauți vină, te gândești, ca părinte, unde ai greșit, uneori nu o găsești, alteori te învinovățești de niște lucruri care nu s-au întâmplat, nu au nici o legătură cu realitatea. Este foarte complicat (…)”.

„Ce ți-a vândut din casă?”, a mai întrebat moderatoarea. „Tot, nu mai contează. Probabil m-aș fi dat și pe mine, numai să știu că de mâine va fi bine”, este mărturia cutremurătoare a actriței.