Senatul a votat eliminarea indemnizației compensatorii egala cu venitul net pe șase luni pentru judecătorii CCR la final de mandat

117

Senatul a votat, luni, în plen, proiectul de lege care prevede eliminarea bonusului echivalent cu venitul net pe şase luni de activitate, acordat judecătorilor CCR, la final de mandat.

”Eliminarea bonusurilor de la CCR a trecut de Senat! Astăzi pot spune limpede despre ce e vorba: am iniţiat, împreună cu Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, cu deputata Cristina Prună şi cu alţi colegi parlamentari ai PNL, proiectul de lege care elimină indemnizaţia compensatorie acordată judecătorilor CCR la final de mandat. Vorbim despre acel bonus echivalent cu venitul net pe şase luni de activitate”, a scris senatorul PNL, pe Facebook.

El a anunțat că ideea nu a apărut din senin ci dintr-o emisiune la Digi24 unde una dintre teme era chiar această plată de plecare.

”Am fost întrebat direct dacă aş iniţia o modificare legislativă. I-am răspuns „da” pe loc şi i-am spus că pot scrie textul 24 h. Peste o ora la euronews_romania unde eram in platou cu Cristina Prună … aceeaşi întrebare. Singura problemă era vacanţa parlamentară, aşa că am depus proiectul imediat ce Parlamentul a fost convocat.

Propunerea a fost foarte simplă: eliminarea alin. (5) al art. 71 din Legea 47/1992, care prevedea această indemnizaţie pentru judecătorii CCR la final de mandat sau în caz de imposibilitate de exercitare din motive de sănătate”, spune senatorul PNL.

Varga mai declara că a lucrat la text alături de Mircea Abrudean, colegi parlamentari şi Cristina Prună şi l-a pus la dispoziţia tuturor şi l-a înregistrat oficial la Senat pe 14 iulie 2025.

”Astăzi, 17 noiembrie 2025, proiectul a fost adoptat în Senat cu 105 voturi pentru, 1 împotrivă şi o abţinere. Este un pas necesar. Elimină un beneficiu care nu mai avea justificare şi arată că putem corecta lucruri care sunt în acord cu aşteptările oamenilor. Sper ca şi Camera Deputaţilor să dea votul final cât mai repede”, a menţionat liberalul.

Curtea Constituţională a amânat pentru 25 noiembrie, dezbaterile cu privire la sesizările depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private.

De altfel, CCR a amânat toate dosarele aflate miercuri pe ordinea de zi.

Proiectul privind plata pensiilor private a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament şi prevede că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II – pilonul obligatoriu administrat privat – vor primi iniţial doar 30% din sumă, iar restul va fi eşalonat pe opt ani şi, prin excepţie, bolnavii cu afecţiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.

Totodată, pot primi toată suma, sub formă de plată unică, persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizaţii sociale lunare.