Horia Moculescu, înmormântat astăzi la cimitirul Bellu în prezența a zeci de vedete. Imagini dureroase de la ceremonia funerară

557

Horia Moculescu a fost condus astăzi, 16 noiembrie 2025, pe ultimul drum, în Cimitirul Bellu din București. Compozitorul a fost însoțit în această zi de cei care l-au respectat și l-au iubit, iar de la ceremonie nu au lipsit imagini încărcate de durere. Printre cei prezenți s-au numărat Loredana și Aurelian Temișan, veniți să îl omagieze pe regretatul artist.

Ceremonia dedicată lui Horia Moculescu a adunat la Cimitirul Bellu Ortodox numeroase persoane din lumea artistică, dar și apropiați ai compozitorului. Printre cei care au dorit să fie acolo și să își ia rămas-bun s-au aflat și Loredana, alături de Aurelian Temișan.

Trupul neînsuflețit al maestrului a ajuns încă de sâmbătă la capela din cadrul Cimitirului Bellu Ortodox. Astăzi, 16 noiembrie 2025, familia, prietenii și colegii din domeniu l-au petrecut pe ultimul drum pe unul dintre cei mai apreciați creatori de muzică ai țării.

Toți cei veniți la funeralii au așezat flori, au aprins lumânări și au depus coroane la capelă. Mulți s-au rugat în tăcere, l-au pomenit cu emoție, iar la final l-au aplaudat îndelung și și-au luat „adio” cu mult respect.

Loredana și Aurelian Temișan au venit pentru a-și lua rămas-bun de la cel care a marcat generații întregi prin muzica sa.

Loredana a sosit împreună cu fiica ei, Elena Boncea, pentru a participa la ceremonie. Artista a purtat o ținută într-o nuanță deschisă de albastru-gri, completată de o pălărie albă și bocanci, optând pentru o vestimentație parțial închisă la culoare. Ținuta a fost accesorizată cu o geantă Hermes Kelly, evaluată la aproximativ 10.000 de euro.

Alexandra Velniciuc, una dintre cele mai apropiate persoane ale compozitorului, a venit însoțită de tatăl ei, actorul Ștefan Velniciuc. Ea a fost cea care s-a ocupat de detaliile funeraliilor și a stat alături de Nidia Moculescu pe tot parcursul acestor zile.

Încă de la primele ore ale dimineții, Monica Davidescu și Aurelian Temișan s-au numărat printre cei care au venit să își exprime respectul. Actrița a purtat o ținută complet neagră, alcătuită dintr-o fustă lungă și un palton cambrat, completate de o pălărie sobră.

La rândul lor, Zoly Toth și Virgil Ianțu au venit îmbrăcați simplu, dar elegant: unul în costum bleumarin, celălalt într-un palton gri, potrivit momentului solemn.

Printre cei prezenți s-au numărat și Marina Florea, Marius Țeicu, Adrian Daminescu, Angela Similea, Ionel Tudor, Ovi, Grigore Leșe, Mădălin Voicu, precum și ministrul Culturii, Andreas Demetre. De-a lungul zilei, numeroși oameni care l-au cunoscut sau i-au iubit muzica au intrat în capelă pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Deși a fost prezentă la priveghi, fosta soție a compozitorului, Mariana Moculescu, nu a participat la înmormântare. Ea anunțase cu câteva zile înainte că nu va fi prezentă la ceremonia de adio.

Pe aleile cimitirului au putut fi observați din nou Zoly Toth, Virgil Ianțu, compozitorul Ionel Tudor, Ovi, Grigore Leșe, Mădălin Voicu și ministrul Culturii, Andreas Demetre. Toți au venit să ofere, în liniște, un ultim semn de recunoștință unui artist care a lăsat o amprentă uriașă în muzica românească.

Horia Moculescu își va găsi odihna veșnică în Cavoul Compozitorilor, alături de nume mari care au marcat istoria muzicii românești, precum Gherase Dendrino, Sile Dinicu sau Paul Constantinescu. Acolo, memoria și creația lui vor fi păstrate alături de cele ale altor mari artiști.