“M-a ținut în casa lui, m-a salvat de tot răul din lume”. Nikita a făcut declarații cu ochii in lacrimi despre Horia Moculescu
Durerea provocată de dispariția maestrului Horia Moculescu este copleșitoare pentru toți cei care au avut privilegiul să-l cunoască. Printre cei care îl plâng cu sinceritate se numără și Nikita, care, cu ochii înlăcrimați, a vorbit despre omul ce i-a fost sprijin, refugiu și înger păzitor într-una dintre cele mai grele etape ale vieții sale. În urmă cu 15 ani, compozitorul i-a oferit adăpost și protecție, salvând-o dintr-o situație extrem de dificilă.
Horia și Mariana Moculescu au protejat-o pe Nikita într-o perioadă cumplită din viața ei
„Nu mai pot, plâng și îmi aduc aminte cât m-a ținut în casă la el. Nu a zis nicio vorbă niciodată. Am stat șase luni de zile în casă la el, după ce am născut-o pe prima mea fată, pe Cristina. Tatăl ei nu mă lăsa în pace și mă denigra peste tot, iar domnul Moculescu m-a primit în casa lui, unde locuia împreună cu Mariana. Am locuit la el o jumătate de an”, a mărturisit Nikita
Vestea morții lui Horia Moculescu a cutremurat întreaga țară. Maestrul, care avea 88 de ani, s-a stins din viață, lăsând în urmă o fiică îndurerată și o lume artistică aflată în doliu. Printre cei care i-au fost apropiați se numără și Nikita, care a trecut printr-un coșmar și a fost salvată chiar de marele compozitor, în urmă cu 15 ani, după ce a adus pe lume primul ei copil.
În anul 2010, Horia și Mariana Moculescu au primit-o în casa lor, oferindu-i sprijin și siguranță după ce tânăra fusese victima unor violențe repetate din partea fostului partener. În locuința din Cișmigiu, Nikita și fetița ei au găsit liniștea și protecția de care aveau atâta nevoie.
„L-am iubit și l-am apreciat foarte mult. Mă pregătesc să merg la înmormântarea lui”
La 15 ani de la acel moment, Nikita vorbește cu profundă emoție despre omul care nu doar că i-a oferit un acoperiș deasupra capului, ci i-a redat curajul de a-și reconstrui viața.
„Eu îl admiram foarte mult, îi știam toate piesele pe care le-a compus pentru marii artiști. Am stat la el acasă, acolo, în Cișmigiu, după ce tatăl fetiței mă bătuse și voia să-mi ia copilul, dar nu a reușit să mi-o ia. Acum mă pregătesc să merg la înmormântarea lui. L-am iubit foarte mult, l-am apreciat foarte mult și îi sunt recunoscătoare. Am pierdut un mare artist, un mare compozitor. Eu mergeam mereu la spectacolele lui. Am făcut Școala Populară de Arte „George Enescu”, unde l-am cunoscut, timp de un an și jumătate – doi ani. Ne-am împrietenit acolo”, a mărturisit Nikita cu voce tremurată.
Pentru ea, Horia Moculescu nu a fost doar un muzician de geniu, ci un om cald și generos, care nu a ezitat niciodată să sară în ajutorul celor aflați în suferință.
„Îl sunam și din Spania, era foarte mândru de mine”
Timpul a trecut, însă legătura dintre Nikita și maestru a rămas la fel de puternică. Artista povestește că l-a vizitat des la spital în ultima perioadă și că îl suna frecvent, chiar și din Spania, acolo unde a locuit o vreme.
„L-am vizitat la spital. În ziua de azi, când strălucești, toată lumea e în jurul tău, iar când nu mai apari, toată lumea te uită. Așa e, din păcate, în ziua de azi. Eu am fost o prietenă de suflet pentru domnul Horia Moculescu. Îl sunam și din Spania, i-am arătat și pozele cu fetițele mele, era foarte mândru de mine. Îi ascultam tot timpul sfaturile”, a spus Nikita cu o sinceritate care a emoționat.
Pentru Nikita, Horia Moculescu a însemnat mai mult decât un mare compozitor – a fost omul care a întins o mână atunci când toți ceilalți au ales să plece. Moartea lui lasă un gol uriaș nu doar în lumea muzicii românești, ci și în inimile celor pe care i-a atins cu bunătatea și noblețea sa.