Tatăl criminalului Mihaelei din Teleorman a fost arestat! Ce acuzații grave i se aduc

966

Au apărut informații cutremurătoare despre familia Mihaelei, tânăra de 25 de ani ucisă cu 15 lovituri de cuțit de fostul soț. Tatăl agresorului, socrul victimei, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că ar fi amenințat cu moartea un bărbat pe care îl considera amantul Mihaelei.

După moartea tinerei din comuna Beciu, județul Teleorman, ancheta devine tot mai complexă. Reamintim că femeia a fost ucisă cu 15 lovituri de cuțit chiar de fostul ei soț, în timp ce copilul lor de doar trei ani era martor la întreaga scenă. Întrucât mariajul fusese presărat cu violențe, în luna septembrie Mihaela obținuse un ordin de protecție împotriva acestuia, care îi interzicea să se apropie de ea timp de șase luni.

Tatăl ucigașului din Teleorman a fost arestat

După ce și-a omorât fosta soție, mama celor trei copii, criminalul a încercat să se sinucidă, însă a fost salvat și transportat de polițiști la spital. În timp ce acesta este încă internat, tatăl lui, Mitrache Ilie, a făcut o serie de declarații revoltătoare.

Mitrache Ilie, socrul Mihaelei și părintele agresorului, a recunoscut că știa despre intențiile fiului său și că nu regretă gestul acestuia. El a afirmat că Mihaela i-ar fi distrus viața fiului său și că l-ar fi înșelat în repetate rânduri.

Reporter: Vă pare rău:

Tatăl criminalului: Nu! Vă spun din sufletul meu! Nu, la ce ne-a făcut. Ne-a distrus copilul. Am suflet de om, dar nu-mi pare rău de ea, de nimic! La cât și-a bătut joc…

Reporter: Ați știut că o să facă asta (n.r. crima)?

Tatal criminalului: Am știut. Să audă toată țara: Am știut! Repeta mereu: pe toți trei. Și pe maică-sa și pe taică-su. Bine că a scăpat numai ea. Avea planul ăsta de vreo două-trei săptămâni înaintea faptei.

Reporter: Spunea că o să o omoare?

Tatăl criminalului: Da! Da! Vă spun din suflet! Să-mi pierd copilul pentru asemenea familie?! Ea a fost bună 4-5 ani. Foarte cuminte, ne înțelegeam, muncitoare. Dar ultimii ani, bătaie de joc.

Mai mult, tatăl criminalului ar fi amenințat cu moartea un bărbat despre care credea că ar fi unul dintre presupusii amanți ai tinerei. Detaliile au ieșit la iveală după ce persoana vizată, un localnic din Beciu, a depus plângere la Poliția Turnu Măgurele, susținând că amenințările au avut loc între septembrie și octombrie 2025.

Socrul Mihaelei a fost reținut pentru 24 de ore, iar autoritățile urmează să decidă dacă acesta va fi arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.