Nidia Moculescu, anunțul momentului despre starea lui Horia Moculescu. “Din pacate, tata …”
Nidia Moculescu rupe tăcerea și explică gravitatea stării tatălui său, aflat pe patul de spital. După numeroase speculații apărute privind sănătatea acestuia, fiica artistului aduce calm și claritate într-un moment dificil pentru familie.
Compozitorul Horia Moculescu, ajuns la vârsta de 88 de ani, este internat de șase zile la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Cadrele medicale descriu evoluția drept „fragilă”, dat fiind vârsta înaintată și bolile cronice de care acesta suferă.
Declarațiile Nidiei
După șase zile de tratamente, în care doctorii se luptă să îi salveze viața, Nidia a transmis: “Le mulţumesc tuturor pentru gândurile bune. Tata este însă la fel, cu sănătatea, se află tot internat, la ATI.”
Astfel, ea confirmă că nu s-au înregistrat îmbunătățiri majore, iar tratamentul continuă sub supraveghere medicală strictă.
Potrivit unor surse medicale, terapia administrată compozitorului este dificilă, întrucât fumatul din tinerețe și diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) complică situația. „Vârsta înaintată și afecțiunile vechi fac tratamentul mult mai complicat”, au declarat medicii implicați în caz.
Familia artistului resimte profund momentul. Nidia stă aproape de tatăl ei și gestionează comunicarea cu presa pentru a combate dezinformarea. Relațiile din familie rămân tensionate: fosta soție, Mariana Moculescu, a anunțat că nu va merge la spital, din cauza conflictelor din trecut.
Vestea a stârnit un val de emoție: numeroși admiratori ai lui Horia Moculescu i-au transmis urări de însănătoșire, iar intervenția Nadiei a fost considerată un act de maturitate. Totodată, situația readuce în discuție nevoia de empatie și respect față de bolile vârstnicilor, mai ales când sunt persoane publice.
Mariana, reacție la starea lui Horia Moculescu
Imediat după ce a aflat că sănătatea fostului ei partener este într-o situație critică, Mariana Moculescu a făcut o serie de declarații care au stârnit controverse.
Mariana este convinsă că artistul a ajuns în această stare din cauza stilului de viață pe care l-a dus. Potrivit ei, compozitorul ar fi avut ani întregi un obicei dăunător, fumând zilnic mai bine de două pachete de țigări.
”Toamna, unele boli pulmonare, cum are și Horia, se acutizează. El a mai pățit așa și în alți ani. Așa e bătrânețea. El a fumat enorm, câte trei pachete, câte 60 de țigări pe zi. Fumul acela și toate chimicalele i-au distrus plămânii, acum stă pe oxigen și acasă. A fost un om vicios. El fuma și țigări cubaneze, din foi, foarte tari.
S-a lăsat de fumat când i-am umplut țigara cu muguri de zambilă. Zic: ”Vezi cum sfârâie florile când stingi țigara? Așa se întâmplă și cu plămânii tăi când fumezi”. S-a speriat și mi-a dat dreptate”, a mai spus Mariana Moculescu.