Emeric Ienei, un domn familist discret. Cine sunt copiii și nepoții marelui antrenor. Mesaje la plecarea marelui antrenor

578

Vestea dispariției lui Emeric Ienei, la 88 de ani, a căzut ca un fulger pe 5 noiembrie. Întreaga Românie a fost cuprinsă de tristețe, chiar dacă fostul antrenor se confrunta de ani buni cu diverse probleme de sănătate. Cauza decesului a fost o comoție cerebrală, însă Ienei suferea și de alte boli cronice, printre care afecțiuni cardiace și Alzheimer.

Soția sa s-a stins în urmă cu patru ani, dar Emeric Ienei rămăsese înconjurat de dragostea copiilor și a nepoților săi, care îi aduceau mereu bucurie.

Atât nepoata lui, Alisa, cât și fosta noră, Vasilica Alissa, au transmis un mesaj tăcut miercuri, la aflarea veștii morții marelui antrenor, dar mai presus de toate, a OMULUI. Cele două, mamă și fiică, și-au schimbat fotografia de profil pe rețelele de socializare, afișând simbolul doliului.

„Cuvintele nu pot descrie durerea și golul lăsat de plecarea dragului nostru tată și bunic, Emeric Ienei. Ceremonia de înmormântare va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2025, de la ora 14:00, la Capela Cimitirului Rulikowski din Oradea”, a transmis nepoata antrenorului, cu care avusese o legătură extrem de apropiată.

Tată de fiu și bunic mândru de o nepoată talentată

Fiul său, Călin, născut din prima căsătorie, cea cu actrița Vasilica Tastaman, are și el o fată dintr-o relație mai veche. Alisa, nepoata celebrului tehnician, a devenit cunoscută publicului în 2017, când a participat la Românii au talent. Mai târziu, în 2020, a urcat pe scena X Factor cu melodia „It’s a Man’s Man’s Man’s World”.

Talentul l-a moștenit de la mama ei, Vasilica Ienei, cântăreață apreciată și ea. De luni până vineri, aceasta este învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea, unde predă la o clasă de 26 de elevi. Activează în învățământ din 1994 și mărturisește că nu ar renunța pentru nimic la meseria de dascăl. În weekend, însă, urcă pe scenă, dedicându-se muzicii.

Alisa nu a moștenit doar darul artistic, ci și frumusețea mamei sale, ambele având o prezență deosebită. Într-un interviu acordat în cadrul „Românii au talent”, Emeric Ienei declara că vede în nepoata sa același talent pe care îl avea Vasilica Tastaman.

Pentru Vasilica, cea mai mare bucurie este atunci când pe scenă o are ca parteneră pe fiica ei, Alisa Alexandra. „E destul de interesant, pentru că atunci când ai un copil adolescent, părintele devine dușmanul, iar cei din gașca de prieteni știu totul. Dar încerc să o fac să colaboreze și să asculte sfaturile pe care i le dau și evident să evolueze, că asta e cel mai important!, spunea Vasilica Ienei, fostă noră a lui Emeric Ienei, anul trecut.

„Era oarecum managerul meu în muzică. Venea mereu și îmi explica. Îmi spunea cum trebuie să cânt, la ce să fiu atentă. Pe lângă profesoara de canto, ea a fost cumva a doua mea profesoară, cea de acasă. Avem o relație foarte, foarte bună. Mama este cea mai bună prietenă a mea, simt că pot să vorbesc orice cu ea, de la mâncare, la stilul meu de viață, la orice”, declara și Alisa Ienei, nepoata fostului antrenor, acum un an.

Emeric Ienei era și tată de fată, care i-a oferit un nepot

Din a doua căsătorie, cu Ileana Gyulai, mare campioană la floretă, multiplă medaliată olimpic și mondial în anii ’60-’70, Ienei a avut o fiică, Cristina, care i-a dăruit un nepot, Darius.

Cei doi apar adesea împreună în fotografiile de pe rețelele de socializare, formând o pereche plină de căldură și apropiere. Acum, întreaga familie este îndurerată. Emeric Ienei i-a purtat pe toți în suflet și s-a stins împăcat, plecând spre reîntâlnirea cu iubita sa soție, în lumea de dincolo.

Cum era legătura dintre Emeric Ienei și soția sa. Ce reprezenta familia pentru el

În repetate rânduri, marele antrenor spunea că puterea și echilibrul său vin din familie. Întrebat, într-un interviu de acum mai bine de zece ani, ce înseamnă familia pentru el, a răspuns fără ezitare: „Sunt un familist convins. în general, viața unui sportiv nu poate să aibă rezultate și succes dacă nu are o viață de familie normală.”

Nu era genul care să se îndepărteze de cei dragi, povestea el cu emoție. „Pe noi distanța ne-a apropiat. Deși, din superstiție, nu o luam pe soție cu mine în deplasări și nici nu o lăsam să intre pe stadion în timpul meciurilor, gândul meu era mereu la ea și la familie.”

Mica mea bucurie, dar și a lor erau cadourile pe care le cumpăram și pe care nu am suportat niciodată să amân pentru a le da. Uneori era în preajma la ziua lor sau vreo sărbătoare și soția mă sfătuia să păstrez cadoul pentru mai târziu, dar nu rezistam.

Nu i-am dat soției motive să fie geloasă sau îngrijorată în vreun fel de viață mea extra-familială. Și Ileana fost o mare sportivă de performanță, campioană modială la scrimă, și știa ce înseamnă turneu, deplasare, viață de sportiv.

Nici de certat nu ce-am certat decât foarte rar: copiii chiar ne spuneau că nu ne-au văzut niciodată certându-ne. Am fost un exemplu bun pentru ei”, mai spunea regretatul antrenor.

Întrebat care era cel mai portant ingredient într-o căsnicie, iată ce răspundea Emeric Ienei: ”Înțelegerea. În cazul meu a fost esențială. Le-aș recomada femeilor să fie atât de înțelepte încât să nu-l deranjeze pe bărbatul de lângă ele în momentele lui critice. Să facă compromisuri până la a ierta lucruri poate mai puțin de iertat. Iar bărbaților le-aș spune la fel, să nu-și deranjeze soția prea mult, să fie și ei foarte înțelegători și toleranți”.

Dar iată ce spunea Emeric Ienei despre el însuși. Era, cu adevărat, un om cum rar se întâlnesc. ”Deși nu este bine să o spun eu, sunt un romantic și un sensibil. Am încercat și în conduita profesională, dar și în cea personală să fiu un domn, să nu înjur (lucru mai rar întâlnit în fotbal), să-i respect pe cei din jurul meu.

Nu suport mâncătorii de semințe. Întotdeauna, cât am fost antrenor, nu i-am lăsat pe elevii mei să mănânce semințe pe banca tehnica sau să înjure în fața mea. Sunt un mare iubitor de flori și îmi face plăcere să am mereu flori în casă, spre bucuria soției mele”.