Medic legist: “Au cam început să se „aboneze” la farmaciile spitalelor, precum ursul la miere…”

300

Un medic legist trage un semnal de alarmă după ce lângă corpul Ștefaniei Szabo, directoarea Spitalului din Buzău, găsită fără viață în propriul cabinet, au fost descoperite mai multe tipuri de medicamente.

Un expert medico-legal face declarații cutremurătoare după moartea acesteia.

Dr. Cristian Paparău, medic legist și specialist în psihiatrie, avertizează că tot mai mulți doctori recurg la diverse substanțe (inclusiv ilegale) pentru a face față nivelului ridicat de stres și epuizării din activitatea medicală.

Medic legist: Gărzile din spital sunt grele, au început să se aboneze la farmacii ca ursul la miere

Acesta atrage atenția asupra problemelor grave din sistemul sanitar românesc.

”Poate că sunt singurul care pune problema în acest fel, însă îmi asum oprobiul public. Îmi exprim regretul profund pentru doamna doctor de la Buzău, care a decedat în timpul unei gărzi. Gărzile de spital sunt grele, mai ales într-o specialitate chirurgicală, iar spitalele publice nu mai au medici, este un mare adevăr.

Ceea ce nu scrie nimeni, iar eu personal am văzut destul de multe cazuri, este faptul că unii medici au cam început să se „aboneze” la farmaciile spitalelor, precum ursul la miere. Înțelegeți voi ce doresc să spun.

Modul în care dobândesc acele substanțe nu este treaba mea, însă mi-e teamă: dacă s-ar începe o acțiune fulger de testare a medicilor de spital, oare câți ar ieși pozitivi la „miere”? Observăm, nu judecăm”, a transmis Dr. Cristian Paparău, potrivit retetesivedete.ro.

Conform unor surse apropiate anchetei, în sala de gardă unde și-a găsit sfârșitul dr. Ștefania Szabo au fost identificate seringi și o fiolă de propofol, un anestezic deosebit de puternic.

Propofolul administrat intravenos acționează rapid și este folosit în spitale pentru inducerea ori menținerea anesteziei generale sau pentru sedare. În cantități mari ori injectat prea repede, poate opri complet respirația, provocând insuficiență respiratorie și stop cardiac în lipsa ventilației artificiale.

Pe lângă propofol, anchetatorii au mai descoperit și alte două substanțe: diazepam și tramadol, potrivit informațiilor publicate de sansanews.ro.