Directoarea medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău, Ștefania Szabo, a fost găsită decedată in camera de gardă. Avea doar 37 de ani
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, chirurgul Ștefania Szabo, a fost descoperită fără viață marți dimineață, în încăperea destinată personalului de gardă a instituției medicale.
Medicul buzoian își începuse garda luni dimineață și participase la inaugurarea noii extinderi a secției de Pneumologie. Cum nu a mai răspuns la telefon, colegii au mers să o caute și au găsit-o fără suflare în jurul orei 6.00, în camera de gardă.
Ultima oară fusese văzută în seara precedentă, iar colegii spun că nu părea să acuze probleme de sănătate sau semne de oboseală accentuată. La fața locului se află echipe de criminaliști care analizează împrejurările în care s-a produs tragedia.
Deocamdată, nu există date clare privind cauza morții, însă autoritățile au precizat că nu au fost identificate urme de violență.
Cauza probabilă a decesului ar fi un stop cardiac, provocat, potrivit colegilor, de oboseală cronică și stres intens, generate de responsabilitățile funcției de conducere și activitatea solicitantă din blocul operator.
„Pur și simplu i-a cedat inima”, au spus surse medicale apropiate de conducerea spitalului.
Ștefania Szabo, medic chirurg în vârstă de 37 de ani, venise la Buzău în 2020, după o perioadă în care activase la Spitalul de Urgență Floreasca, și a fost numită director medical la aproximativ un an după angajare.
Ea împlinise 37 de ani pe 1 octombrie și ocupa funcția de director al Spitalului Județean de Urgență Buzău din anul 2021.
“Pot să vă spun, aşa cum aţi observat şi ieri la conferinţă, că totul era normal. Sunt cei de la poliţie şi cei de la ITM în cadrul spitalului. Era în timpul activităţii azi-noapte, era de gardă, avea să iasă la 8 dimineaţa, în această dimineață. (…)
Doamna doctor era unul dintre medicii care avea minim șapte gărzi pe lună, plus activitate pe secţie, plus activitate medicală, fiecare zi era intercalată. (…)
Ultimul consult unde a fost prezentă, a fost pe la ora 00 azi-noapte, apoi a urcat la camera de gardă. Ce s-a întâmpalt ulterior, nu ştim”, a declarat Sorin Pătrașcu, managerul spitalului județean de urgențe Buzău.
“Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente şi diagnostice, ci şi inimă, empatie şi dorinţa de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”, scria medicul Ștefania Szabo pe Facebook la începutul lunii septembrie.