Explozie la rafinăria Lukoil. Un bărbat a fost ranit. Anunțul ISU
Alertă luni dimineață la rafinăria Lukoil din Ploiești, unde s-a produs o explozie puternică, însă, din fericire, aceasta nu a fost urmată de incendiu. Incidentul a avut loc pe strada Mihai Bravu, pe amplasamentul operatorului economic care are ca domeniu principal de activitate producția și distribuția de produse petroliere, conform Știrile Pro Tv.
Explozie la Lukoil Ploiești. Un bărbat a fost rănit
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, explozia a fost semnalată în cursul dimineții, iar echipajele de intervenție s-au deplasat imediat la fața locului.
„Explozie, neurmată de incendiu, produsă pe amplasamentul unui operator economic situat pe str. Mihai Bravu, municipiul Ploieşti. (…) Domeniul de activitate al operatorului economic este producţia şi distribuţia de produse petroliere”, se arată în comunicatul transmis de ISU Prahova.
Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost rănit în urma deflagrației. Acesta a suferit un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul piciorului stâng. Victima a fost preluată conștientă de echipajul medical sosit la fața locului și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești.
„Am intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă pentru evaluarea, tratamentul și transportul unui bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, ce prezenta un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul membrului inferior stâng. Acesta a fost preluat și transportat la UPU Ploiești”, a transmis ISU Prahova.
Intervenție rapidă a autorităților
Pompierii au intervenit de urgență pentru a evalua situația și a se asigura că nu există pericol de extindere. Zona a fost securizată, iar echipele de specialiști efectuează verificări pentru a stabili cauza exactă a exploziei. Din fericire, deflagrația nu a fost urmată de incendiu, iar pagubele materiale sunt limitate.
Echipajele de la ISU Prahova, Poliția și reprezentanții rafinăriei colaborează pentru a reconstitui succesiunea evenimentelor și a preveni orice alt incident similar. De asemenea, autoritățile au anunțat că se vor face verificări amănunțite asupra instalațiilor de lucru și a procedurilor de siguranță.
Rafinăria Lukoil se afla în revizie tehnică
Rafinăria Petrotel Lukoil Ploiești se afla, la momentul incidentului, în perioada unei revizii capitale planificate. Aceasta vizează atât instalațiile tehnologice, cât și unitățile auxiliare, pentru a asigura funcționarea optimă și în condiții de siguranță.