Ultima oră. Flavia Groșan este internată în coma profunda la spitalul din Oradea

486

Pneumologul orădean Flavia Groșan, devenită cunoscută în toată țara pentru declarațiile sale controversate din timpul pandemiei de Covid – când afirma că în spitale pacienții ar fi uciși de medici, în timp ce ea deținea tratamente „minune” –, a fost internată în stare critică la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Oradea.

Medicul se află în comă, iar investigațiile au arătat prezența mai multor tumori în stadii avansate, cu metastaze localizate la nivel cerebral, pulmonar, hepatic și suprarenal.

„Pacienta este în comă profundă, gradul 4 pe scala Glasgow, și este ventilată mecanic”, a declarat vineri o sursă medicală pentru cotidianul BIHOREANUL.

Pe scala Glasgow, nivelul 4 corespunde unei come severe, iar aceeași sursă a precizat că pacienta se află într-o stare de inconștiență totală.

Conform informațiilor obținute, la momentul internării, medicii au descoperit o tumoră pulmonară principală, extinsă cu metastaze la creier, glandele suprarenale și ficat.

Sursa citată nu a menționat momentul exact al internării, dar a confirmat că pacienta prezenta convulsii, a intrat în stop cardiorespirator și a fost resuscitată de echipele medicale.

Alte cadre medicale susțin că doctorița a refuzat internarea, preferând să se trateze singură acasă aproape o săptămână, deși simptomele erau extrem de grave, lucru pe care ea însăși îl sugera în postările de pe rețelele sociale.

Potrivit altor surse, internarea s-a produs în noaptea de joi spre vineri, 16 spre 17 octombrie, după ce soțul său a găsit-o inconștientă în locuință și a apelat numărul de urgență 112.

La fața locului au sosit atât un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, cât și unul SMURD, care au găsit-o fără semne vitale. „A fost nevoie de o resuscitare îndelungată și complexă”, a declarat o sursă medicală apropiată cazului.

În ceea ce privește șansele de supraviețuire, acestea sunt considerate „extrem de rezervate”, având în vedere că Flavia Groșan era cunoscută de ani buni ca fiind diagnosticată cu cancer.

Cu doar o săptămână înainte, vineri, 10 octombrie, medicul posta pe pagina de Facebook a cabinetului PneumoMed o confesiune în care povestea că se confrunta cu o „tuse istovitoare” și cu o „durere cumplită la tot plămânul”.

„Pun pariu că mulți dintre voi ați merge imediat la spital. Eu am dormit o noapte întreagă în fotoliu până mi-am dat seama. O recidivă a unei pneumonii aparent banale, tratate superficial. Am aplicat rapid algoritmul meu pentru complicații. N-am ajuns în spital. Am scăpat. Dar am înțeles încă o dată subtilitățile medicinei”, scria Flavia Groșan.

În timpul pandemiei de Covid, Groșan a devenit celebră pentru afirmațiile – niciodată dovedite – că ar fi vindecat peste 1.000 de bolnavi cu un simplu antibiotic, dar și pentru acuzațiile grave că medicii din spitale ar administra oxigen și medicamente care ar provoca edeme cerebrale pacienților.

În primăvara anului 2021, Colegiul Medicilor Bihor s-a autosesizat, iar președinta de atunci, dr. Carmen Pantiș, a spus că aceste declarații au afectat grav imaginea corpului medical și că mai multe persoane tratate de Groșan au ajuns ulterior în stare critică la Spitalul Municipal Oradea.

Totuși, medicul a scăpat fără sancțiuni, fiind doar audiată de Comisia de Etică, care i-a recomandat să fie mai rezervată atunci când vorbește despre activitatea colegilor din spitalele publice.

În vara acestui an, mai exact în luna august, Flavia Groșan a revenit cu o altă afirmație controversată, susținând că persoanele nevaccinate ar putea contracta boli dacă întrețin relații intime cu parteneri vaccinați anti-Covid.

De această dată, Colegiul Medicilor Bihor a deschis o anchetă disciplinară, considerând afirmația drept o „inepție medicală”, iar ședința Comisiei de Disciplină – în care se putea decide inclusiv suspendarea dreptului de liberă practică – era programată pentru marți, 21 octombrie.