Adriana Bahmuțeanu anunț înaintea majoratului lui Maximus. “Doi părinți imaturi. Nu te-am protejat de otrava divorțului”

479

Adriana Bahmuțeanu i-a adresat fiului ei, Maximus, o scrisoare plină de emoție, cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani. Deși, din cauza situației tensionate din familie, nu îl poate îmbrățișa, vedeta i-a transmis cât de adâncă este dragostea ei pentru el și cât de mult suferă că fiul a fost prins „în mijlocul furtunii create de doi părinți necoapți”.

În urmă cu o săptămână, Adriana Bahmuțeanu povestea că a avut parte de o vizită neașteptată din partea lui Maximus, băiatul ei cel mare, chiar înainte de căsătoria cu George Restivan. În apropierea majoratului, tânărul și-a exprimat dorința de a pleca într-o călătorie în Statele Unite, iar mama lui i-a promis că îi va îndeplini visul. Totuși, după ce fratele său vitreg, Honorius, a intervenit, planurile au fost anulate.

Adriana Bahmuțeanu, mesaj pentru fiul ei, Maximus, care a împlinit 18 ani

În postarea sa, Adriana Bahmuțeanu a adăugat și o fotografie veche, realizată în perioada în care Maximus era doar un copil, iar ea se afla încă în mariajul cu Silviu Prigoană.

„Dragul meu fiu Maximus Mihai,

Azi mi-as dori din suflet sa pot veni la ziua ta de naștere,la majoratul tau, sa te pot privi în ochi, sa-ti vorbesc, sa-ti spun cât de mult te iubesc și ca voi fi toată viata lângă tine, să te susțin cand iti va fi greu!!!

Sa-ti spun ca te-am crescut cu dragoste chiar daca nu am fost mama perfecta, ca mi-as da și sufletul pentru tine daca ar fi nevoie, ca imi doresc sa fii fericit si sa duci o viata buna si semnificativa!!!

Dar știu ca nu am voie!!!

Ca între noi cineva a ridicat un zid înalt și gri, care a înlocuit nimbul de lumina aurie ce te înconjura când erai mic, un zid gri unde este doar tacere!!

O tăcere apăsătoare și dureroasa!!!

Știu ca ești supărat pe mine, știu că ești confuz, ca nu mai știi ce sa crezi, ca nu vrei sa ma vezi fiindca ti-au băgat în cap tot felul de prostii dar știu ca intr-o zi și asta se va sfârși.

Si ca nu poți fi orfan dacă ai mama in viata!!!

Stiu și ca ești curajos foarte inteligent, tenace și perseverent și ca intr-o bună zi vei reuși sa faci diferența dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună și atunci va veni momentul în care vom sta de vorba cu adevărat!!!’, și-a început jurnalista textul.

Jurnalista l-a amintit și pe Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu l-a amintit și pe Silviu Prigoană și a spus, cu regret, că cei doi copii au fost prinși în divorțul lor.

„Dragul meu copil, mi-as fi dorit din tot sufletul sa te feresc de necazuri, sa-ti ofer o copilarie fericita și sa te fi crescut intr-o familie iubitoare dar la un moment dat o furtuna teribila a spulberat aceste vise ale mele iar tu ai nimerit la mijloc, în tornada dintre doi părinți imaturi care n-au știut cum să treacă peste orgolii si sa te protejeze de otrava divortului!!!

Dar știu și ca relațiile se pot repara, cu iubire si intelepciune , ca să devenim cu adevărat o familie, asa cum poate n-am fost pana acum dar cu siguranță vom putea deveni!!!

Pana atunci, dragul meu, traieste-ti vârsta și distreaza-te maxim!!!

La multi ani!!! Te iubesc!!!’, și-a încheiat Adriana textul.