Emily Burghelea a născut pentru a treia oară, dar abia acum a spus dacă este băiat sau fetiță

388

Emily Burghelea a devenit mamă pentru a treia oară! Fosta prezentatoare TV a adus pe lume o fetiță pe 13 octombrie și a povestit, în exclusivitate pentru TVmania.ro, că nașterea a fost extrem de rapidă – a durat doar 12 minute – și că era foarte aproape să nască în mașină.

Influencerița și fosta vedetă de televiziune a mărturisit tot că cel de-al treilea copil al ei este o fetiță.

Ce spune Emily

„Mi-am dorit mult să trăiesc experiența unică de a afla la naștere dacă avem fetiță sau băiețel și, atât eu, cât și Andrei, am reușit să ne potolim curiozitatea. Doar nașa și doamna doctor Romanescu au știut, iar noi am aflat la naștere!

Imediat după expulzie, doamna doctor a strigat: „Felicitări, aveți o fetiță de nota 10!” Am simțit că lumea este a mea și a fost poate cel mai fericit moment din viața mea, la loc de cinste alături de celelalte două nașteri.

Detalii despre nașterea fetiței

Travaliul cu Amedea a durat 24 de ore, dar am reușit să nasc natural. La Damian, lucrurile au fost mai rapide — totul a durat aproximativ 6 ore — iar acum, la cea de-a treia fetiță, care a stat 42 de săptămâni în burtica la mami, travaliul a durat exact 12 minute, din momentul în care mi s-a rupt apa acasă. Era să nasc în mașină, dar Dumnezeu ne-a păzit și am reușit să ajungem până în sala de nașteri! Avem o fetiță, iar Amedeea, sora mai mare este mai fericită ca niciodată! Acum să mai facem și un băiețel pentru Damian!”, a declarat Emily

Emily este căsătorită cu soțul ei, Andrei, și împreună au acum trei copii: Amedeea, în vârstă de 3 ani, Damian, care are 2 ani, și cea mai mică, fetița născută în urmă cu doar două zile.

Cum a decurs nașterea fetiței

Recent, Emily Burghelea a relatat cum a decurs experiența intensă a nașterii celui de-al treilea copil. Ea a povestit pe rețelele de socializare că totul s-a petrecut într-un timp record, într-o adevărată cursă contra cronometru, care i-a rămas adânc întipărită în memorie.

„Am născut îmbrăcată… La și 4 minute ieșeam din parcarea subterană, la și 16 minute aveam în brațe o minune!”, a scris Emily, emoționată.

Ea a relatat că travaliul a început brusc, în toiul nopții, iar totul s-a desfășurat cu o viteză incredibilă. „M-am trezit din somn cu contracții… când să mă încalț, mi s-a rupt apa ca în filme. De acolo a început numărătoarea inversă”, a povestit ea.

Nașterea a fost una fulger, fără travaliu prelungit, iar momentul a fost plin de emoție și adrenalină. „Am fost la un pas să nasc în lift. Când am ajuns în sala de nașteri, m-am ridicat singură pe masă și în clipa în care m-am așezat, am și născut. A fost o forfotă generală, iar eu am născut efectiv îmbrăcată!”, a spus Emily Burghelea.

Înainte de a colabora cu Antena 1, Emily s-a făcut remarcată la emisiunea „Bravo, ai stil!”, difuzată de Kanal D. Ulterior, a fost una dintre prezentatoarele emisiunii „Vorbește lumea”, alături de Majda Aboulumosha și Cosmina Păsărin.

Vedeta a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice în perioada în care era însărcinată cu Damian, în timp ce o alăpta pe Amedeea. În acea perioadă, continua să prezinte „Vorbește lumea” împreună cu Majda și Cosmina. Deși perioada a fost extrem de solicitantă, a reușit să termine facultatea cu media 9.33, iar lucrarea sa de licență a avut titlul: „Umorul în publicitate”.