Spitalul privat din Constanța unde polițista Mădălina a murit a fost sancționat. Ce nereguli au constatat specialiștii Ministerului Sănătății

228

Polițista Mădălina a murit la doar 29 de ani, la câteva ore după ce a adus pe lume primul ei copil. Femeia reușise să obțină sarcina printr-o procedură de fertilizare in vitro și, deoarece suferea de trombofilie, mai mulți medici i-au recomandat să nască prin cezariană. Aceeași sugestie a venit și din partea clinicii unde fusese realizat FIV-ul. Cu toate acestea, Mădălina a refuzat intervenția chirurgicală și a ales să nască natural. La scurt timp după naștere, din cauza unei hemoragii severe, tânăra și-a pierdut viața.

Polițista Mădălina lasă în urmă un bebeluș abia venit pe lume. Ea și soțul său visau să aibă o familie mare, cu șase copii, însă destinul le-a frânt planurile chiar la începutul acestui drum.

Spitalul privat din Constanța, singurul care a acceptat să îi permită nașterea naturală, a fost sancționat cu o amendă de 30.000 de lei, în urma controalelor dispuse de ministrul Sănătății. Conform Ministerului Sănătății, unitatea medicală nu a putut prezenta documentele care atestă buletinele de analiză ale probelor de autocontrol.

„Inspecția Sanitară din cadrul Direcției de Sănătate Publică Constanța a transmis Ministerului Sănătății raportul de control în cazul spitalului privat din Constanța, unde o tânără a murit în urma complicațiilor suferite la naștere. Controlul s-a desfășurat în perioada 10-11.10.2025, la solicitarea ministrului Sănătății”, a anunțat, luni, Ministrul Sănătății.

Conform raportului de control, spitalul deține autorizație sanitară eliberată de DSP Constanța în 2021, are structură funcțională aprobată de Ministerul Sănătății în anul 2021, pentru 60 de paturi, inclusiv 3 paturi de ATI, și are autorizație de funcționare pentru o Unitate de Transfuzie Sangvină.

„La data controlului, unitatea sanitară nu a putut face dovada buletinelor de analiză a tuturor probelor de autocontrol, conform planului anual privind supravegherea, prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale, motiv pentru care inspectorii sanitari au aplicat o sancțiune de 30.000 de lei, conform art. 33, lit. j), HG 857/2011”, arată MS.

Asupra aspectelor care țin strict de conduita terapeutică se vor pronunța reprezentanții Colegiul Medicilor din România.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a ordonat extinderea verificărilor la spitalul privat din Constanța, prin intermediul Inspecției Sanitare de Stat, precum și declanșarea unei anchete a Corpului de Control la Direcția de Sănătate Publică Constanța pentru a analiza procedura de autorizare a clinicii.

Totodată, Ministerul Sănătății a decis declanșarea unei acțiuni de control la nivel național, vizând toate unitățile medicale private care efectuează intervenții în blocul operator, inclusiv centrele de transfuzie sanguină din cadrul acestora.

De ce a fost transferată Mădălina de la spitalul privat la stat

Medicii au venit și cu explicații în ceea ce privește motivul pentru care au luat decizia să o transfere pe Mădălina la un spital de stat. Potrivit acestora, deși în clinică lucrează numai profesioniști, spitalul nu beneficiază de resurse multidisciplinare, asemenea altor centre medicale din țară.

„După intervenţia chirurgicală efectuată în regim de urgenţă (histerectomie subtotală), echipa medicală a considerat necesar transferul pacientei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unitate cu resurse multidisciplinare extinse, unde există intervenţie coordonată a mai multor specialităţi medicale în acelaşi timp”, au mai explicat reprezentanții Spitalului Armonia.

De asemenea, unitatea a transmis că sprijină necondiționat verificările autorităților și colaborează pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de cazul morții Mădălinei. În plus, clinica își exprimă „compasiunea sinceră faţă de familia pacientei şi asigurăm opinia publică de faptul că echipa medicală a acţionat cu profesionalism şi responsabilitate, în toate etapele intervenţiei”.