Klaus Iohannis și soția lui, dați în judecată după cea mai mare “aroganță”
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a intrat legal în posesia unei jumătăți din imobilul situat în Sibiu, care a fost deținut de fostul președinte Klaus Iohannis și de soția sa până în anul 2015. Operațiunea a fost derulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov.
ANAF a preluat casa din Sibiu, care a aparținut familiei Iohannis până în 2015
Într-un comunicat de presă, instituția a precizat că foștii proprietari au fost de acord ca reprezentanții Fiscului să intre în imobil, însă au ales să nu participe personal la procesul de predare.
Foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul AJFP Sibiu în spaţiu, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei”, se arată în comunicatul ANAF.
Adrian Nica, președintele ANAF, a declarat pentru Știrile ProTV că acțiunea s-a desfășurat conform prevederilor legale, respectând drepturile statului român în calitate de coproprietar al imobilului.
„ANAF are obligaţia de a administra şi valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale. În acest caz, instituţia a acţionat transparent şi cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”, a declarat Nica.
Inspectorii au pătruns forțat în locuință și au descoperit cheia în interior
Șeful instituției a explicat că echipa de la Sibiu a fost nevoită să intre cu forța în clădire, după ce soții Iohannis, prin avocatul lor, au transmis că nu mai dețin cheile și că nu consideră necesară prezența la momentul predării.
„Referitor la acțiunea ANAF derulată în Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, numărul 29, colegii noștri au notificat cei doi soți pentru a preda imobilul. Aceștia au răspuns prin avocat că nu dețin cheia aferentă imobilului și consideră că nu este necesar să se prezinte la această predare”, a precizat Adrian Nica.
În aceste condiții, inspectorii au forțat una dintre intrări și au pătruns în interior.
„Aflați în această situație, colegii noștri au forțat una dintre intrări și au pătruns în interiorul imobilului. În interiorul imobilului, aceștia au procedat la inventarierea bunurilor aflate acolo, au constatat că imobilul se află în stare de degradare și că într-una dintre uși se află cheia imobilului”, a mai adăugat Nica.
Familia Iohannis a comunicat cu ANAF, dar fără a arăta intenția de plată a datoriei
Președintele ANAF a precizat că instituția a menținut un dialog constant cu familia Iohannis, atât privind procedura de predare a imobilului, cât și referitor la stabilirea valorii sumei datorate statului.
Adrian Nica a adăugat că soții Iohannis au solicitat explicații legate de modul de calcul al datoriei, însă, până în prezent, nu există dovezi că ar avea intenția de a achita suma respectivă.
„Până la prezenta dată nu avem indicii că cei doi soți doresc să achite sumele datorate. ANAF va proceda la inițierea acțiunii în instanță față de cei doi soți și va solicita suplimentar la plata sumei și măsuri asiguratorii asupra bunurilor, în vederea recuperării prejudiciului datorat”, a declarat Nica.
ANAF va deschide proces pentru recuperarea prejudiciului
Deși familia Iohannis a fost notificată oficial și informată despre obligațiile financiare față de stat, șeful ANAF a afirmat că instituția nu a primit niciun semnal privind o posibilă plată. Prin urmare, ANAF va demara acțiunea în instanță și va dispune măsuri asiguratorii asupra bunurilor celor doi, pentru a garanta recuperarea integrală a prejudiciului adus bugetului de stat.