Nicușor Dan face un nou partid. Se va numi Partidul România Onestă
Președintele Nicușor Dan pune bazele unui nou partid!
Conform jurnalistului Ion Cristoiu, șeful statului pregătește intens lansarea propriei formațiuni și ar fi stabilit deja denumirea acesteia.
Ion Cristoiu susține cu certitudine că Nicușor Dan lucrează la proiectul său politic. Potrivit comentatorului, acesta ar fi decis să își creeze o structură proprie de partid.
Publicistul a menționat că liderul de la Cotroceni ar fi ales deja numele viitoarei formațiuni, iar în prezent se desfășoară sondaje pentru a testa reacția electoratului la această inițiativă.
”Se lucrează (pentru noul partid – n.r.), vă spun din toate sursele mele. Se va numi Partidul România Onestă. Deocamdată, l-a pus și în sondaje și se lucrează. Lucrează multă lume la acest partid,” a declarat Ion Cristoiu.
”România Onestă” a fost sloganul folosit de Nicușor Dan în campania pentru prezidențialele din acest an. La acel scrutin, fostul edil al Capitalei a beneficiat de sprijinul USR, PNL, PSD și UDMR, obținând o victorie clară în confruntarea finală cu liderul AUR, George Simion.
În vârstă de 55 de ani, Nicușor Dan s-a afirmat inițial ca activist civic. În 2006, a fondat organizația ”Salvați Bucureștiul”, care a stat la baza viitoarei formațiuni Uniunea Salvați Bucureștiul, transformată ulterior în Uniunea Salvați România (USR).
În 2017, pe fondul controversatului referendum pentru familie, se desparte de USR, însă acest lucru nu îl împiedică să câștige de două ori mandatul de primar general al Capitalei.
Cel de-al doilea mandat a fost însă întrerupt mai devreme, după ce Nicușor Dan a fost ales în funcția de președinte al României.