Momente sfâșietoare la catafalcul Ioanei Popescu. Un detaliu tulburător i-a făcut pe toți să amuțească
Trupul Ioanei Popescu a fost adus la capela cimitirului Berceni 2 din Capitală, unde familia, prietenii, foști colegi și cei care au cunoscut-o au ocazia să îi aducă un ultim omagiu. Încă de dimineață, mai multe persoane au venit să lase flori și să aprindă lumânări în memoria ei.
Mara Bănică este cea care se ocupă de înmormântarea Ioanei Popescu
Cunoscută ca jurnalistă, autoare și prezență constantă în presa mondenă, Ioana Popescu a atras atenția prin aparițiile televizate și prin dezvăluirile despre viața personală. Presa tabloidă i-a atribuit de-a lungul anilor porecla „devoratoarea de fotbaliști”, în urma relațiilor despre care s-a scris intens. În paralel, și-a clădit o carieră jurnalistică și literară, rămânând un nume comentat și recunoscut.
Vestea trecerii sale în neființă a fost un șoc pentru cunoscuți și pentru cei care i-au urmărit activitatea. Organizarea momentelor funerare a fost preluată de Mara Bănică, apropiată a Ioanei, care s-a ocupat de toate aspectele – de la depunerea la capelă până la stabilirea slujbelor. Ea a oferit și publicului detalii clare despre program, astfel încât cei care doresc să își poată lua rămas-bun.
Astfel, toți cei care au cunoscut-o pe Ioana Popescu pot participa la momentele de reculegere pregătite înainte de ceremonia de înhumare.
„La ora 11:00 o să ajungem la capela cimitirului Berceni 2 cu Ioana. Cine vrea să vină, astăzi la ora 17:00 o să i se citească și stâlpii. Cine vrea să îi aducă un ultim omagiu poate veni acolo începând cu ora 11:00.”
Care ar fi fost cauza decesului Ioanei Popescu
La capelă au sosit atât persoane din presă și artă, cât și foști colegi și prieteni apropiați. Atmosfera a fost una încărcată de tristețe, iar Mara Bănică a rămas permanent lângă sicriu. Îmbrăcată complet în negru și vizibil afectată, potrivit imaginilor difuzate de SpyNews, aceasta s-a rugat lângă trupul Ioanei.
Familia și apropiații au transmis că înmormântarea va avea loc în zilele următoare, iar până atunci capela de la Berceni 2 rămâne locul unde oamenii pot veni să își exprime respectul și durerea.
În ultimii ani, jurnalista a avut mai multe probleme de sănătate, însă momentul internării a venit prea târziu pentru a fi salvată. Detalii despre ultimele ore din viața ei au fost dezvăluite abia după ce partenerul acesteia a decis să vorbească public.
Acesta a povestit pentru Cancan că Ioana a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Sfântul Ioan din București. Potrivit spuselor lui, aceasta ar fi amânat vizita la doctor, refuzând inițial să ceară sprijin medical.
Examinările medicilor au arătat că suferea de mai multe boli grave: varice esofagiene, hepatită C, afecțiuni cardiace manifestate prin palpitații și ulcer. Toate aceste probleme au dus la agravarea stării generale, ceea ce a provocat un declin rapid al sănătății sale.