Tocmai s-a aflat ce i-a spus Melania Trump Prințesei de Wales. Un cititor pe buze a descifrat discuția lor: “Îmi vine să nu mă mai întorc…”
Donald Trump și soția sa, Melania, au fost primiți cu onoruri regale la Castelul Windsor de către familia regală britanică. În timpul ceremoniei oficiale, Prima Doamnă a SUA a fost surprinsă purtând o conversație prietenoasă cu Kate Middleton. Melania ar fi făcut chiar o destăinuire neașteptată, detaliu observat de un specialist în citirea pe buze.
Aceasta marchează cea de-a doua vizită de stat efectuată de Donald Trump în Regatul Unit. Evenimentul are loc la scurt timp după funeraliile ducesei de Kent, unde s-au aflat și prințul William alături de soția sa, Kate. Dincolo de protocol, publicul a fost fascinat de alegerile vestimentare ale participanților.
Un expert în citirea pe buze a interpretat conversația dintre Kate Middleton și Melania Trump
Pe durata vizitei oficiale, Melania Trump a fost surprinsă într-un dialog cu Prințesa de Wales. Cititorul de buze Nicola Hickling a analizat schimbul de replici, iar în spatele discuției protocolare a identificat și o confesiune neașteptată a Primei Doamne americane.
„Am un pardesiu la fel ca al tău, îl port de fiecare dată când zbor cu avionul’, a remarcat Prințesa, la care Melania a răspuns cu entuziasm: „Știu, este excepțional și atât de confortabil. Uneori îl port până acasă.’
Vorbind despre perioada petrecută în Marea Britanie, Melania a adăugat: „Câteodată, când ajung aici, îmi vine să nu mă mai întorc’.
Kate Middleton a purtat o rochie în valoare de 2.330 lire sterline
Prințesa de Wales a impresionat printr-o apariție elegantă, într-o rochie roșie creată de Emilia Wickstead, cu un preț de 2.330 lire sterline. Ținuta a fost accesorizată cu o pălărie Jane Taylor și o geantă Chanel într-o nuanță de burgundy.
Bijuteria de rezistență a fost însă broșa cu pene, moștenită de la prințesa Diana, împodobită cu diamante și smaralde fine, care a completat perfect eleganța întregii apariții.
În contrast, Melania Trump a optat pentru un ansamblu Christian Dior Haute Couture, într-un ton de gri închis, cu fustă amplă ce cobora sub genunchi, punându-i în valoare silueta. Ținuta a fost accesorizată cu o pălărie amplă, într-o nuanță delicată de mov, ce îi acoperea cocul și îi oferea o notă rafinată și distinsă.
Banchet somptuos la Castelul Windsor
Prima zi a vizitei oficiale a cuplului prezidențial american s-a încheiat cu un banchet fastuos găzduit la Castelul Windsor. Atât regele Charles, cât și președintele Trump au subliniat relația specială dintre cele două națiuni și legătura personală pe care o împărtășesc.
„Melania și cu mine suntem încântați să-l vizităm din nou pe prințul William și să o vedem pe Alteța Sa Regală prințesa Catherine atât de radiantă, de sănătoasă și de frumoasă. Este cu adevărat o mare onoare’, a declarat președintele american.