Asta e știrea anului. Autoritățile din SUA au anunțat a fost arestat
Cazul șocant al uciderii activistului de dreapta Charlie Kirk a cunoscut o nouă evoluție vineri, când președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că principalul suspect a fost prins. Declarațiile liderului american au venit după o amplă operațiune de căutare desfășurată de autoritățile federale și locale.
Donald Trump: „Cred, cu un grad ridicat de certitudine, că îl avem în custodie”
Președintele Donald Trump a fost primul care a confirmat capturarea suspectului, într-un mesaj transmis prin intermediul Fox News.
Trump a mai adăugat că reținerea suspectului a fost posibilă datorită unui denunț venit din partea unei persoane apropiate acestuia. Anunțul oficial urmează să fie făcut în cursul zilei, a mai precizat președintele SUA.
Tyler Robinson, suspectul principal în cazul Charlie Kirk
Potrivit NBC News, citând cinci oficiali de rang înalt familiarizați cu dosarul, suspectul identificat este Tyler Robinson, născut în 2003, originar din statul Utah.
Guvernatorul din Utah, Spencer Cox, a confirmat la rândul său informația, subliniind că Robinson, în vârstă de 22 de ani, este considerat principalul suspect.
Pe lângă arma crimei găsită într-un tufiş, anchetatorii au descoperit muniţie nefolosită, pe care erau inscripționate mesaje de tip batjocoritor: „Hei, fascistule, ia asta!” și „Dacă citeşti asta, eşti gay. LMAO”.
Spencer Cox a menționat și faptul că la momentul reținerii, Robinson purta haine asemănătoare cu cele surprinse pe camerele de supraveghere.
FBI confirmă arestarea
Directorul FBI, Kash Patel, a confirmat public că Robinson a fost arestat, însă nu a oferit alte detalii legate de investigație.
Surse citate de CNN susțin că bărbatul i-ar fi mărturisit tatălui său că este autorul atacului. Acesta a anunțat imediat autoritățile și a reușit să-și țină fiul sub control până la sosirea poliției.
Imagini video și dovezi cheie
După atac, autoritățile au publicat imagini surprinse de camerele de supraveghere, în care apărea presupusul atacator fugind pe acoperișurile clădirilor. Aceste înregistrări au jucat un rol important în identificarea suspectului.
Pașii următori în anchetă
Chris Swecker, fost director adjunct al FBI, a explicat pentru CNN că următoarea etapă este consolidarea cazului penal.
„Va fi interogat, trebuie informat corect cu privire la drepturi. Ancheta se va concentra pe potrivirea probelor biologice și pe obținerea unui mandat de arestare și a unei inculpări, cel mai probabil pentru omor la nivel statal”, a declarat Swecker.
Acesta a menționat că vor urma percheziții la domiciliul suspectului și analiza dispozitivelor electronice pentru a strânge cât mai multe probe.
Cine a fost Charlie Kirk și de ce cazul a șocat America
Charlie Kirk, activist conservator și una dintre cele mai cunoscute figuri din mișcarea de dreapta americană, a fost împușcat mortal în urmă cu trei zile. Moartea sa a generat o undă de șoc în spațiul public, iar reacțiile politice au fost intense.
Donald Trump a acuzat imediat „stânga radicală” că ar fi responsabilă moral pentru atac, deși anchetatorii federali nu au confirmat această ipoteză. Mulți consideră că opiniile politice ferme ale lui Kirk ar fi putut sta la baza agresiunii, dar până acum nu există dovezi oficiale.