Franţa, în haos. Proteste violente la Paris: Gara de Nord blocată, jandarmii au folosit gaze lacrimogene
Franța se confruntă din nou cu manifestații de amploare. La Paris, sute de protestatari care încercau să blocheze intrarea în Gara de Nord s-au lovit de intervenția jandarmilor. Forțele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a debloca zona și pentru a elibera autobuzele prinse între baraje.
“Blocati totul!” – mesajul străzii
Demonstrațiile au început dis-de-dimineață în marile orașe franceze, sub deviza care a circulat intens pe rețele: „Opriți totul!”. Manifestanții au ridicat obstacole pe șoselele ocolitoare, au perturbat transportul urban și au dat foc atât la pubele, cât și la unele autobuze.
La Lille și Strasbourg, mai multe licee au fost nevoite să își închidă porțile, deoarece elevii și cadrele didactice nu au reușit să ajungă la școală. Mulți dintre tineri au ales să se alăture protestelor, rămânând pe străzi.
Situație politică tensionată
Nemulțumirile sunt îndreptate împotriva planului de austeritate prezentat de fostul premier Francois Bayrou, care și-a anunțat demisia marți. Noul șef al guvernului, Sebastian Lecornu, nu se bucură nici el de sprijin, fiind acuzat că numirea sa reprezintă o nouă lovitură adusă democrației.
Grevă generală și haos în transport
Mișcările de stradă au coincis cu greva generală a sindicatelor din educație, sănătate și transporturi din regiunea pariziană. În capitală, impactul a fost puternic:
numeroase zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri, inclusiv legături cu România,
circulația feroviară a fost serios perturbată,
transportul public a funcționat cu mari sincope.
Franța se află așadar în mijlocul unei noi crize sociale și politice, iar protestatarii par hotărâți să continue presiunea asupra executivului.