Mihai Trăistariu, ispită la Insula Iubirii 2026? “Le sucesc mințile fetelor acolo”
Mihai Trăistariu are un plan care cu siguranță va surprinde pe oricine. Artistul intenționează să participe la emisiunea Insula Iubirii, dar nu ca simplu concurent, ci în rolul de… ispită principală. Chiar dacă recunoaște că nu se potrivește perfect cu imaginea clasică a unui seducător masculin, spune că are alte atuuri prin care poate să cucerească participantele.
Cântărețul a povestit și despre o legătură pe care o are de ceva timp. Nu e vorba de o relație serioasă, ci mai degrabă de o „prietenie cu beneficii”, pentru că Mihai Trăistariu nu dorește să își investească energia și emoțiile într-o poveste stabilă. Deși tânăra în cauză ar vrea mai mult de la el, artistul nu pare dispus să își schimbe atitudinea.
Se pare că rolul de „ispită” îl exersează deja în viața de zi cu zi. Din propriile sale declarații, multe femei gravitează în jurul lui, iar el preferă să nu se complice cu o relație de durată. Se bucură de momentele petrecute cu ele, însă refuză să ofere promisiuni, chiar dacă acestea visează la o legătură reală și asumată.
Cum deja joacă acest rol în mod natural, se gândește că ar fi interesant să își folosească aceste calități și într-un show precum Insula Iubirii. Până când se va decide, continuă să țină în suspans femeile din jur, mai ales pe o tânără din Constanța, care încă așteaptă ca Mihai să facă un pas serios către ea.
Mihai Trăistariu se visează ispită la Insula Iubirii
Dacă despre emisiune a oferit destule detalii, în privința tinerei care îi este parteneră ocazională a preferat să fie discret. Nu e deloc de mirare, având în vedere că aceasta îl presează să își asume o relație stabilă, iar el continuă să refuze categoric.
„Dacă mi s-ar propune să merg ca ispită la Insula Iubirii, cred că aș face față. Poate nu am eu calitățile necesare, nu sunt chiar așa frumos, însă am punctele mele forte. Cu siguranță aș putea să le sucesc mințile fetelor acolo, de asta sunt sigur. Nu mi s-a propus până acum, dar cine știe.
Având în vedere faptul că și în viața de zi cu zi am câteva „sucite” de care nu mai scap, nu cred că ar fi vreo problemă să-mi intru în rol și la Insula Iubirii. Sunt multe fete care mă abordează, îmi scriu foarte multe, peste tot, nu mai pot scăpa de ele. Unora le și răspund, așa, civilizat.
Eu nu mai am o relație de doi ani de zile, am vrut să mă odihnesc puțin, pentru că e obositor pentru mine, să mă bag în vreo relație serioasă. Îmi stârnesc interesul unele, pentru o noapte, așa, nu mai mult.
Eu eram adeptul relațiilor serioase, de lungă durată, dar parcă prea mă aruncam așa înainte, prea repede. Prefer o prietenie cu beneficii, mai mult de distracție, care e, de fapt, o necesitate. E o domnișoară cu care mă întâlnesc mai des, nu așa tinerică, cum erau celelalte, are 36 de ani, e de aici, de la mine, din Constanța.
Ea a pus problema altfel, că ar vrea ceva serios, dar eu i-am explicat că nu se poate, dacă vrea, doar să ne vedem așa, din când în când, pentru că eu mai mult nu pot să îi ofer”, a declarat Mihai Trăistariu