Ianis Hagi este tată pentru prima dată! Elena i-a dăruit un băiețel perfect sănătos.

1,380

Fericire imensă în familia Hagi! Elena, soția lui Ianis, a adus pe lume un copil sănătos și plin de viață. Cei doi și-au dorit enorm acest moment, iar visul lor a devenit realitate. Fotbalistul și partenera sa trăiesc acum bucuria de a fi părinți pentru prima oară.

Ianis și Elena Hagi sunt împreună de mai mulți ani. În ziua de Crăciun din 2023 au spus „da” la starea civilă, iar vara următoare și-au unit destinele și religios, nunta lor fiind un eveniment urmărit intens în presa din România. În decembrie 2024, la șase luni după cununia religioasă, au aflat vestea cea mare: urmau să devină părinți. Miercuri, 20 august 2025, băiețelul lor a venit pe lume.

Elena Hagi se afla în spital încă de două zile.

Soția lui Ianis a ajuns la Maternitatea Sanador din București pe 18 august 2025, pentru a-l aduce pe lume pe micuț. După două zile petrecute în spital, miercuri, 20 august, Elena a născut un băiețel, potrivit România TV. Emoțiile sunt uriașe pentru familia Hagi în aceste clipe speciale.

Vestea sarcinii a fost o bucurie uriașă pentru toți, inclusiv pentru Gică Hagi. „Regele” fotbalului românesc este acum bunic pentru întâia oară. În urmă cu câteva luni, el declara cu emoție că se simte împlinit și extrem de fericit.

„Ce a fost nevoie ați auzit, de acum încolo așteptăm momentul. Când va fi, probabil că vom vorbi mai concret și o să pot să zic mai multe. Vă dați seama că sunt fericit! Sănătate să fie și Dumnezeu să-i ocrotească”, a declarat Gică Hagi în luna martie a acestui an.

Ce spune Ianis Hagi despre rolul de tată

Fotbalistul a vorbit anterior despre cum vede noua ipostază. Ianis spunea că vrea să-i ofere fiului său aceeași educație solidă pe care a primit-o și el. Este hotărât să fie alături de băiețelul său în orice drum pe care acesta va alege să-l urmeze.

„O să merg în postura de părinte cu mentalitatea cu care am fost și eu crescut. Adică o să-mi îndrum copiii să facă ce le place și punct! Eu n-am fost forțat spre ceva, sora mea n-a fost forțată, așa voi proceda și eu.

Să-și găsească și copiii mei pasiunea și să lucreze în pasiunea lor, să lupte să fie cei mai buni în ce le place! Eu sunt conștient de statutul meu și am o responsabilitate”, a mărturisit Ianis Hagi înainte ca soția lui să fie însărcinată.