Virusul periculos prezent și în România, care provoacă tot mai multe decese. În Italia, bilanțul a ajuns la 13 morți
Un virus periculos, transmis prin înțepătura unei insecte, face din ce în ce mai multe victime în Europa. În Italia, numărul celor care și-au pierdut viața din această cauză a ajuns la 13.
Virusul West Nile, depistat și pe teritoriul României, provoacă victime în Europa: 13 decese înregistrate în Italia
Acest virus este responsabil pentru apariția unei boli neurologice grave, care poate fi fatală, deși aproximativ 80% dintre cei infectați nu dezvoltă simptome vizibile. Se transmite în principal prin înțepătura țânțarilor purtători. Din păcate, nu există nici vaccin, nici tratament specific pentru această infecție.
Virusul este cunoscut ca fiind răspândit în Africa, Europa, Orientul Mijlociu, America de Nord și Asia de Vest. Recent, într-o țară europeană s-a observat o creștere alarmantă a numărului de decese.
Potrivit presei italiene, virusul West Nile a provocat până acum 13 decese în această țară. Doar în ziua de luni, 4 august, alți doi bărbați au murit în zona Caserta, ridicând bilanțul în provincia Campania la 7 decese.
Un bărbat de 79 de ani din Teverola a decedat la spitalul Frattamaggiore, după ce fusese internat anterior în Aversa. Un alt bărbat, în vârstă de 71 de ani, din Casal di Principe, a murit la secția ATI a spitalului din Aversa, conform informațiilor transmise de agenția Ansa.
Ambii bărbați ar fi luat virusul în regiunea litorală Domitiană, în localitatea Mondragone, unde au fost identificate numeroase cazuri, fiind afectate și localitățile apropiate Baia Domizia și Cellole.
Câte cazuri de infecție cu virusul West Nile s-au raportat în România
În anul 2024, în România au fost raportate 27 de cazuri de infectare cu virusul West Nile și 3 decese. Capitala a înregistrat cele mai multe cazuri – șase. Urmează Suceava cu patru, apoi județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Giurgiu, Satu Mare, Ilfov și Mureș cu câte două cazuri, iar Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița și Prahova cu câte un caz fiecare.
Situația este semnificativ mai bună în anul 2025. Conform datelor transmise de Institutul Național de Sănătate Publică pe 31 iulie, în perioada 2 iunie – 31 iulie au fost înregistrate doar trei cazuri: două confirmate și unul considerat probabil.
Aceste cazuri provin din județele Dolj (1), Vrancea (1) și Sălaj (1). Este vorba despre două persoane cu vârste între 60 și 69 de ani și una cu vârsta de peste 80 de ani.
Specialiștii din cadrul INSP recomandă următoarele măsuri pentru populație:
evitarea înțepăturilor de țânțari prin purtarea de haine cu mâneci lungi și pantaloni;
utilizarea repelentelor chimice împotriva țânțarilor;
protejarea locuinței cu plase speciale la ferestre pentru a bloca accesul insectelor;
eliminarea bălților din jurul casei;
îndepărtarea recipientelor cu apă stătută și a deșeurilor menajere din gospodărie.