Ți se rupe sufletul! Cum a aflat Nina Iliescu despre decesul lui Ion Iliescu. Unde se afla fosta Prima Doamnă

4,255

Ion Iliescu s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani. Fostul șef al statului era internat din data de 9 iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală. Acesta a fost operat sub anestezie generală, după ce medicii au descoperit că suferea de cancer pulmonar. Din păcate, starea lui de sănătate s-a deteriorat treptat, iar acest lucru a dus, în cele din urmă, la decesul său.

Fostul președinte al României a decedat la 95 de ani, fiind spitalizat încă din luna iunie. Ion Iliescu, primul lider al țării după Revoluția din 1989, a ajuns pe 9 iunie 2025 la unitatea medicală „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, aflată sub coordonarea SRI. Acesta prezenta probleme grave respiratorii, motiv pentru care au fost necesare investigații detaliate și tratament specializat. Se pare că el ajunsese la spital într-o stare generală foarte slăbită, confruntându-se cu dificultăți mari de respirație.

“În după amiază zilei de ieri, 9.06. 2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. Agrippa Ionescu din Bucuresti pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutata anterior. A fost internat, iar in prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, preciza SRI, într-un comunicat.

Cum a aflat Nina Iliescu vestea morții soțului său, Ion Iliescu?

Conform informațiilor oferite de Antena 3, aceasta se afla acasă în momentul în care fostul președinte a încetat din viață. Decesul s-a produs la ora 15:55, dar publicul a fost informat oficial abia două ore mai târziu. Cel care i-a transmis vestea Ninei Iliescu a fost un ofițer al Serviciului de Protecție și Pază. Potrivit aceleiași surse, și starea de sănătate a soției fostului președinte este una destul de fragilă.

Ion Iliescu s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani.

După mai multe teste medicale, doctorii au constatat că suferea de o boală gravă la plămâni, iar în cele din urmă au confirmat existența unei tumori maligne. În urma acestui diagnostic, fostul lider a fost mutat la secția de terapie intensivă, unde a fost supus la două intervenții chirurgicale pentru deblocarea căilor respiratorii.

Deși inițial cadrele medicale anunțau că Ion Iliescu este conștient, are o funcție cardiacă stabilă și are nevoie doar de un suport respirator minim și oxigen, în cele din urmă starea lui s-a înrăutățit vizibil, ducând la deces.

“În ultimele zile, medicii au anunțat că este în stare critică: „Starea generală a pacientului se menține la fel de gravă, cu afectarea severă a funcției respiratorii și persistența disfuncțiilor multiple de organ.b Beneficiază de îngrijire medicală avansată în secția de terapie intensivă, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare. Vom reveni cu detalii în funcție de evoluția stării de sănătate”, a transmis Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu într-un comunicat.

Anunțul făcut de conducerea spitalului unde a murit Ion Iliescu

„Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viață, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților.

Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare.

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viața, demnitatea și respectul pentru pacienții săi.’, este anunțul Spitalului unde a fost internat și tratat Ion Iliescu.