Noemi și Bogdan au fost doborâți de durere când și-au văzut copiii fără viață! Primele imagini de la priveghi
O suferință greu de exprimat în cuvinte a cuprins priveghiul celor trei copii români care și-au pierdut viața într-un tragic accident petrecut în Spania. În seara zilei de sâmbătă, 2 august, zeci de persoane s-au adunat la Tanatorio Virgen de las Nieves, în localitatea Villanueva de la Jara, provincia Cuenca, pentru a fi alături de Noemi și Bogdan, părinții răpuși de durere. Aceștia și-au văzut pentru prima oară copiii fără suflare, întinși în sicrie mici, care au frânt inimile tuturor celor prezenți.
Tragedia a avut loc în dimineața zilei de duminică, 27 iulie 2025. Două autoturisme s-au izbit frontal, iar mașina în care se aflau cei cinci membri ai unei familii de români s-a răsturnat. Impactul a fost cumplit. Cei trei copii – un băiețel de doar 8 luni, altul de 2 ani și o fetiță de 4 ani – și-au pierdut viața pe loc, în ciuda intervenției rapide a echipajelor de salvare. Părinții, grav răniți, au fost transportați de urgență la spitalul din Villarrobledo.
Accidentul s-a produs în timp ce familia se îndrepta către biserică, unde mergeau în fiecare duminică. Potrivit apropiaților, totul s-a întâmplat din cauza unei manevre periculoase făcute de un alt șofer, manevră care a curmat viețile copiilor și a destrămat echilibrul familiei pentru totdeauna.
Copleșiți de durere, Noemi și Bogdan s-au prăbușit când și-au văzut copiii neînsuflețiți
Deși se aflau într-o stare medicală critică, Noemi și Bogdan au fost aduși la priveghi pentru a-și lua rămas bun de la micuții lor. În clipa în care i-au văzut pentru ultima dată, trupurile lor fragile în sicrie albe, părinții au cedat.
Durerea, plânsul sfâșietor și strigătele disperate au mișcat profund întreaga comunitate. Medicii au fost prezenți permanent pentru a monitoriza starea celor doi părinți, greu încercați.
“Anunțul ăsta este în legătură cu priveghiul și înmormântarea copiilor familiei fratelui Bogdan & Noemi.
Vă anunțăm că Sâmbătă, pe data de 2 August, va fi priveghiul. La ora 19:00 puteți veni toți cei care vreți să fiți alături de familie. Și pe data de 3 august va avea loc înmormântarea, la ora 11:00. Totul va avea loc la Tanatorio Virgen de las Nieves (C.Mella 12, 16230 Villanueva de la Jara, Cuenca)”, este anunțul transmis de o rudă pe rețelele sociale.
Imaginile surprinse la priveghi reflectă o tragedie de nedescris. Trei sicrie așezate alături, înconjurate de flori albe, simbol al inocenței.
Părinți cu chipuri împietrite de durere, rude copleșite de suferință, prieteni care plângeau în tăcere și oameni necunoscuți, veniți să aprindă o lumânare și să rostească o rugăciune.
Comunitatea românească din zonă a fost profund zguduită și a făcut front comun pentru a sprijini familia în aceste momente de coșmar.




