Sorin Grindeanu cere modificări la al doilea pachet de măsuri: “O taxare mai mare a capitalului și a marilor averi pentru a echilibra povara fiscală”
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după întâlnirea din coaliție, că social-democrații doresc ajustări la cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale. Printre propunerile principale se află introducerea unei taxe suplimentare pentru capital și pentru averile foarte mari.
Grindeanu a menționat că ar fi preferat ca Guvernul să își asume rapid răspunderea pentru corectarea unor nedreptăți și abuzuri existente. Printre acestea se numără probleme legate de consiliile de administrație, indemnizațiile, pensiile speciale și alte aspecte fiscale care afectează sectoarele administrației și sănătății. El consideră că aceste măsuri trebuie discutate și adoptate cât mai curând.
PSD susține taxarea suplimentară a „marilor averi”
Liderul PSD a declarat că în cadrul ședinței coaliției s-au purtat discuții despre modificările dorite de partid în cadrul pachetului doi de reforme fiscale.
Totodată, Grindeanu a precizat că s-au adus în discuție și alte teme importante, cum ar fi legea insolvenței și majorarea impozitelor pentru criptomonede. Toate aceste propuneri ar trebui, potrivit PSD, să fie incluse în noul pachet fiscal. De asemenea, el a reiterat dorința ca aceste schimbări să fie asumate cât mai curând de către Guvern.
“Eu mi-aş fi dorit şi am şi anunţat acest lucru, să venim foarte repede cu asumarea răspunderii pe îndreptarea acestor nedreptăţi, acestor abuzuri pe care, prin pachetul doi, doreşte Guvernul să le corecteze. Să decupăm toate acele lucruri care ţin de consilii de administraţii, de indemnizaţii, lucruri care ţin de – şi am văzut anunţul public al premierului – de pensii speciale.
Toate aceste lucruri mi-aş fi dorit să se poată face rapid. Rapid să fie aprobate şi, pentru asta, PSD-ul este de acord să se asume răspunderea. Dar, celelalte, cele legate de măsuri fiscale, lucrurile legate de ce s-a anunţat până acum pe sănătate, pe administraţie, alea sunt lucruri care, cred eu, că trebuie să fie adoptate şi prin dezbatere”, a arătat Grindeanu
Grindeanu solicită ajustarea “indemnizațiilor nesimţite”
Grindeanu a subliniat că Executivul are datoria de a repara greșelile și inechitățile create de-a lungul timpului prin abuzuri. El a transmis că măsurile corective trebuie luate fără întârziere, iar asumarea responsabilității din partea Guvernului este absolut necesară.
“Toate celelalte, legate de administraţia locală şi central şi nu mă refer la angajaţi, măsurile anunţate pe sănătate, înţeleg că vor mai fi măsuri anunţate şi pe zona fiscală, fiindcă e necesar în pachetul 2, eu nu le-aş face prin asumare a răspunderii şi am mai anunţat treaba asta.
E un instrument excepţional, pe care îl foloseşti în situaţii excepţionale. Una din situaţiile excepţionale a fost în urmă cu două săptămâni când, presaţi de ECOFIN, de Comisia Europeană, a trebuit guvernul să vină şi să aplice acest instrument exceptional”, a mai spus liderul PSD
Grindeanu a menţionat că “şi-ar dori foarte repede să se întâmple prima parte acestui pachet cel în care vorbim de indemnizaţii nesimţite, de un număr foarte mare în CA-uri, de comasări, de lucruri care ies din normal, lucruri nesimţite”.
Acordul privind finanțările prin programul Anghel Saligny
În urma ședinței din coaliție, s-a ajuns la un acord în ceea ce privește continuarea investițiilor din cadrul programului „Anghel Saligny”.
“Pentru PSD este extrem de important să fi fost atinse trei puncte. Primul – legat de propunerile pe care PSD le are pentru reformarea statului care să fie prinse în pachetul 2, îndreptarea unor decizii din pachetul 1 adoptat şi identificarea unor formule raţionale pentru continuarea investiţiilor esenţiale în comunităţi prin programul naţional Anghel Saligny. Noi cred că am reuşit să impunem o voce a raţiunii – investiţiile din ‘Anghel Saligny’ nu îngheaţă”, a spus Grindeanu la Parlament.
El a ținut să sublinieze că acest program nu are caracter politic, menționând opiniile exprimate de primari din toate formațiunile politice, care susțin continuarea sa.
Grindeanu a mai anunțat că în următoarele două sau trei săptămâni, fiecare președinte de Consiliu Județean va avea discuții cu prefectul județului și cu Ministerul Dezvoltării pentru a analiza, proiect cu proiect, stadiul acestora și al finanțării, astfel încât niciun proiect să nu fie blocat.