David Popovici, elogiat în presa americană după victoria în fața lui Jack Alexy. Românul face istorie la Singapore

1,328

David Popovici a impresionat din nou scena internațională a natației, obținând o victorie spectaculoasă în finala probei de 100 de metri liber de la Campionatul Mondial desfășurat în Singapore. La doar 20 de ani, înotătorul român a cucerit medalia de aur și a doborât recordul european, oprind cronometrul la 46,51 secunde – la numai 11 sutimi de cel mai bun timp mondial înregistrat vreodată.

Chiar dacă nu a început cursa în forță și a virat al doilea la mijlocul traseului, Popovici a avut o revenire fulminantă, reușind să îl depășească pe Jack Alexy, favorit al publicului american. Finalul său, așa cum ne-a obișnuit deja, a fost unul dominat de explozie și spectacol.

David Popovici, elogiat de jurnaliștii din Statele Unite după ce l-a întrecut pe Jack Alexy

Deși Jack Alexy era marea speranță a americanilor pentru titlul mondial, înfrângerea sa în fața românului a fost primită cu respect și admirație de presa din SUA. Comentatorii și experții americani în natație au lăudat performanța lui Popovici pe rețelele sociale, descriind cursa drept „excepțională”, iar sprintul final drept „supersonic” și „de manual”.

“În a cincea zi a Campionatelor Mondiale de Natație 2025, David Popovici a cucerit aurul în proba de 100 de metri liber, oprind cronometrul la 46,51 secunde. Este un nou record al Campionatelor Mondiale și, totodată, un nou record european, la doar 0,11 secunde de recordul mondial deținut de Pan Zhanle, stabilit la Jocurile Olimpice din 2024”, au notat cei de la Swimming Stats.

David Popovici, dublu campion: repetă succesul istoric la 100 și 200 metri liber

Această victorie vine la scurt timp după ce Popovici obținuse aurul și în proba de 200 metri liber, devenind primul sportiv care realizează dubla 100/200 metri de două ori în carieră – prima fiind în 2022, la Budapesta. Este o performanță remarcabilă, care îl plasează printre cei mai mari înotători din toate timpurile.

„David Popovici rescrie istoria, la fel ca în 2022 la Budapesta, reușind din nou dubla 100-200 metri liber. Campionul olimpic la 200 m liber își recucerește titlul în proba regină, cu un timp fabulos de 46,51 secunde – nou record european, îmbunătățindu-și propria performanță de 46,71. Românul a fost la doar 11 sutimi de recordul mondial stabilit la Paris de chinezul Pan Zhanle, eliminat ieri. Popovici i-a învins clar pe americanul Jack Alexy (46,92) și pe australianul Kyle Chalmers, fost campion mondial (47,17), în timp ce brazilianul Gui Caribe a ratat podiumul cu 47,35”, au reacționat cei de la Gazzetta dello Sport.

„Cu a doua cea mai bună performanță din istoria probei (46,51), record al Campionatelor, David Popovici a câștigat joi finala de 100 de metri liber de la Mondialele de la Singapore, grație unui finiș supersonic, cronometrat în 24,02 pe ultimii 50 de metri.

Românul de 20 de ani a fost la doar 11 sutimi de recordul mondial și i-a devansat clar pe americanul Jack Alexy (46,92) și pe australianul Kyle Chalmers (47,17)”, au scris jurnaliștii francezi de la L’Équipe.

Românul a încheiat cursa într-un mod categoric, deși începutul a fost precaut. Jack Alexy a fost lider până la mijlocul probei, dar nu a reușit să țină pasul cu forța de final a lui Popovici. Australianul Kyle Chalmers, fost campion mondial, a ocupat locul trei, iar Gui Caribe a terminat în afara podiumului, deși a avut un start foarte bun.