Pedeapsa primită de Albert NBN, după ce a jignit România în mod repetat la “Beach, Please!”
Artistul trap Albert NBN a generat un val de critici după ce, în timpul festivalului “Beach, Please!”, a adus injurii repetate la adresa României.
În timpul show-ului său, Albert NBN, unul dintre artiștii prezenți la eveniment, a fost surprins spunând expresii ofensatoare precum „Nu-mi pasă deloc de România”, „îmi bag p*** în România” și „mă p** pe țara voastră”, conform martorilor și clipurilor distribuite pe internet. Comportamentul său a stârnit reacții dure, atât din partea publicului prezent, cât și a unor reprezentanți politici.
Deputatul Dumitru Coarnă a reacționat prompt, înaintând o plângere penală împotriva trapperului, pe motiv că limbajul său a fost indecent și incitator la ură, vizând în mod direct statul român, într-un context extrem de vizibil publicului larg.
Acesta consideră că declarațiile artistului nu se încadrează în sfera libertății de exprimare, deoarece depășesc limitele admise ale discursului artistic și afectează imaginea României în mod negativ.
“Nu putem tolera asemenea ieșiri. Libertatea artistică nu înseamnă libertatea de a înjura România. Când transmiți astfel de mesaje în fața a mii de tineri, comiți o faptă cu impact profund nociv asupra percepției publice și valorilor naționale”, a declarat Coarnă, citat de Mediafax.
Amendă de 3.000 de lei pentru Albert NBN
Jandarmeria a transmis că a luat măsuri împotriva sa, după prestaţia de pe scenă.
“Pe timpul desfășurării festivalului Beach, Please!, în urma autosesizării forțelor de ordine, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 lei fiecare, unui artist care, în cadrul versurilor interpretate pe scenă, a folosit un limbaj vulgar și expresii jignitoare, inclusiv la adresa României”, a menționat sublocotenent Mihailov Corina pentru Fanatik.
Cântăreţul a reacţionat după critici.
“Îmi iubesc țara, dar nu suport ceea ce face statul din ea. Nu am jignit românii, am vorbit despre frustrarea unei generații care nu se mai regăsește în deciziile celor de sus”, a spus Albert NBN într-un videoclip publicat pe TikTok.
Cine este Albert NBN
Albert Constantin este fiul lui Ion Valentin Constantin, cunoscut drept “Vali Nebunu”, din cartierul Militari, transmite Gândul.
Acesta a declarat în cadrul unui podcast că s-a chinuit să termine şase clase.
“Eu oricum mă duceam la școală să râd. Nu mi-a plăcut, frate, nu s-a legat de nicio culoare de mine! Adică am învățat, nu știu, până într-a patra. Ce înveți până în a patra? Că nici nu înveți. La modul că mă punea mama să fac teme. Dar după a cincea, a șasea… ce a șasea, că… Dar nu, că a șaptea n-am terminat-o”, a declarat Albert NBN la podcastul lui Gojira