Bombă pe scena politică! Nicușor Dan, dispus să-l pună premier pe Sorin Grindeanu: “Protocolul semnat de partide prevede o rotaţie…”

523

Luni, în cadrul unei conferințe de presă, Nicușor Dan a fost întrebat cum consideră că percep cei șase milioane de cetățeni care l-au votat ideea ca Sorin Grindeanu să fie numit prim-ministru, în condițiile în care aceștia au sprijinit o platformă politică orientată spre reformă și cu oameni noi la conducerea statului.

Președintele Nicușor Dan nu a oferit un răspuns direct legat de o posibilă desemnare a liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca prim-ministru în anul 2027, conform rotației stabilite prin acordul dintre partidele aflate la guvernare. Deși în 2017 a participat la proteste împotriva acestuia din cauza OUG 13, Dan a subliniat că, în prezent, România traversează o perioadă în care alegerile anticipate nu reprezintă o opțiune viabilă. A menționat, de asemenea, că președintele trebuie să colaboreze cu majoritatea parlamentară, iar interacțiunile sale recente cu PSD, în cele două luni de mandat, au fost corecte.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Nicușor Dan a fost întrebat și ce va face în situația în care, în aprilie 2027, Sorin Grindeanu va fi liderul PSD și nominalizarea partidului pentru funcția de prim-ministru.

”Am încercat să explic de mai multe ori lucrul ăsta. Tot timpul trebuie să iei decizii care să satisfacă, să răspundă interesului societăţii din respectivul moment. În momentul pe care noi îl trăim, acum două, trei săptămâni când a fost învestirea Guvernului, imperativul pentru România în relaţia în special cu pieţele financiare a fost un guvern stabil. Şi sunt foarte fericit că cele patru partide şi minorităţile au înţeles imperativul. Cred că în politică tot timpul îţi doreşti multe şi realitatea votului şi a majorităţilor care ne guvernează îţi permit să faci mai multe sau mai puţine”, a declarat Nicuşor Dan.

El a fost întrebat dacă, în acel context, va accepta oficial propunerea PSD, în cazul în care aceasta va veni.

”Protocolul semnat de partide prevede o rotaţie în 2027 şi nu prevede un nume, dar prevede o poziţie de prim-ministru pentru PSD”, a adăugat preşedintele României.

Întrebat ce va face dacă Grindeanu va fi propus premier, Nicuşor Dan a răspuns: ”Să ajungem în 2027, să intrăm în OCDE, mai avem mult, mult până acolo”.
Nicuşor Dan a fost întrebat dacă a fost în stradă în 2017 pentru a protesta faţă de OUG 13 şi de premierul de atunci Sorin Grindeanu.

”Da, sunt mărturii video”, a replicat preşedintele. el a evitat şi să precizeze dacă i se pare un compromis nerezonabil numirea lui Grindeanu în fruntea Guvernului.

”Repet, suntem în politică şi suntem guvernaţi de legea majorităţii. Există un echilibru de putere între preşedinte, Parlament şi Guvern. Avem o majoritate parlamentară. Suntem într-un context care nu ne permite aventuri de tip alegeri anticipate. Preşedintele va lucra cu majoritatea parlamentară şi relaţia pe care am avut-o în aceste două luni cu PSD a fost una absolut corectă”, a explicat Nicuşor Dan.

E bine ca statul român să finanţeze campaniile electorale / Legea finanţării partidelor a avut două avantaje. A scos mulţi din banii negri care veneau la partide şi a întărit conducea central a partidelor / Consideră oportună reducerea subvenţiilor

Preşedintele Nicuşor Dan consideră că legea finanţării partidelor politice are efecte benefice, având în vedere că înaintea ei ”erau sacoşe cu bani care veneau la partie”. În plus, crede că a avut două mari avantaje: ”A scos mulţi din banii negri care veneau la partide şi a întărit conducea central a partidelor”. Şeful statului este de părere că este bine ca statul să finanţeze campaniile electorale, dar crede că subvenţiile anuale ale partidelor pot fi reduse.

Nicușor Dan despre banii daţi de statul român partidelor politice, în această perioadă economică dificilă.

”În primul rând, eu cred că e bine ca statul român să finanţeze campaniile electorale, bineînţeles că putem să discutăm de sume, de limita de 3%, putem să discutam de multe lucruri, dar, fără o astfel de prevedere legală, eu n-aş fi avut niciodată 60 de milioane de lei cu care să fiu… validând competiţia care a avut loc pentru Preşedinţia României. Deci eu cred că e un lucru bun pe care statul român, astfel încât partidele şi competitorii să nu se ducă la fel de fel de oameni să ceară bani contra fel de fel servicii, aşa cum s-a întâmplat mult timp în România”, a afirmat şeful statului.

În ceea ce priveşte subvenţiile anuale pentru partide, Niculor Dan este de părere că acestea ar putea fi diminuate. ”Da, aici sunt de acord, că trebuie să avem o reducere şi sper ca pachetul de măsuri să cuprinde astfel de o astfel de reducere”.