Ilie Bolojan este ales preşedinte PNL cu 976 de voturi. Cine sunt cei 4 prim-vicepreşedinţi liberali

649

Partidul Naţional Liberal a organizat sâmbătă un Congres Extraordinar, în cadrul căruia a fost aleasă noua conducere națională a formațiunii. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Parlamentului și a reunit 1.200 de delegați din toată țara.

Ilie Bolojan a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al partidului și a obținut 976 de voturi. Pentru cele patru posturi de prim-vicepreședinte, zece membri PNL și-au depus candidaturile. În urma votului, au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Ciprian Ciucu și Nicoleta Pauliuc.

Ilie Bolojan este acum oficial liderul PNL, după ce a câștigat alegerile interne cu un număr covârșitor de voturi. A fost unicul candidat pentru șefia partidului în cadrul Congresului desfășurat sâmbătă. Cei 1.200 de delegați prezenți au decis, totodată, componența întregii echipe de conducere a liberalilor la nivel național.

Funcțiile de prim-vicepreședinți ai PNL au fost disputate de zece candidați, dintre care patru au fost validați de delegați.

Cei aleși pentru aceste poziții de conducere sunt Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Ciprian Ciucu și Nicoleta Pauliuc. Aceștia vor face parte din noua structură de leadership a partidului.

Pentru cele 4 posturi de prim-vicepreşedinte au existat 10 candidaturi:

1. Valeriu Iftime – preşedinte CJ Botoşani
2. Adrian Veştea – preşedinte CJ Braşov
3. Alin Tişe – preşedinte CJ Cluj
4. FLorin Roman – deputat PNL Alba
5. Nicoleta Pauliuc – senator PNL Ilfov 6. Ioan Popa – primar Reşiţa
7. Dan Motreanu – europarlamentar 8. Ciprian Ciucu – primar Sectorului 6
9. Mircea Minea – primar Chiajna
10. Cătălin Predoiu – ministru de Interne

Congresul Extraordinar al PNL a avut loc la Palatul Parlamentului și a reunit 1.200 de membri delegați. În cadrul acestuia, s-a votat în mod secret atât pentru alegerea președintelui formațiunii, cât și pentru funcțiile de prim-vicepreședinți, președintele Curții de Arbitraj și conducerea Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.

În aceeași ședință, au fost validați și vicepreședinții regionali, care vor deveni membri cu drepturi depline în Biroul Executiv Național.

Aceștia sunt: Alexandru Muraru pentru Nord-Est, Alexandru Popa pentru Sud-Est, Toma Petcu în Sud Muntenia, Gigel Știrbu pentru Sud-Vest Oltenia, Gheorghe Falcă în regiunea de Vest, Florin Birta pentru Nord-Vest, Ion Dumitrel în Centru și Hubert Thuma pentru București-Ilfov.

Noul lider al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că preluarea conducerii partidului este o onoare, dar și o responsabilitate majoră. El a subliniat că este hotărât să depună toate eforturile pentru ca PNL să fie identificat cu ideea de modernizare a României.