Ilie Bolojan anunță alte două pachete de măsuri de austeritate

834

Ilie Bolojan vine în faţa Parlamentului cu al doilea pachet, care va fi trecut tot prin asumarea răspunderii.

Premierul Ilie Bolojan a prezentat vineri, la Palatul Victoria, al doilea pachet de măsuri menite să reducă deficitul bugetar al României și care privește reforma companiilor de stat.

Principalele declarații ale premierului Ilie Bolojan:

“Care vor fi următoarele pachete pe care le pregătim în următoarele două săptămâni:

Reforma companiilor în care acționar majoritar este statul. Din păcate o bună parte din aceste active pe care le administrează sunt mult sub potențialul piețelor în care lucrează.

Mă refer la pierderi mai mici, la o mai bună calitate a serviciilor oferite, chiar la pofituri mai mari pe care statul să le poată investi și în general o bună administrare a acestor active. Vom publica de săptămâna viitoare toate datele ce țin de conducere și indicatori.

Vom modifica indicatorii de performanță. Unii s-au instalat pentru câțiva ani de zile pe baza unor indicatori de performanță care sunt formali din păcate, care nu înseamnă indicatori specifici care țin de industria respectivă, și dacă ți-ai făcut ședințele lunare și dacă bifezi câte ceva ai rezolvat o bună parte din indicatori.

Indicatorii financiari sunt reduși în așa fel încât nu există indicatori care să arate clar că la o societate care este în pierdere există indicatori relevanți.
Vom modifica legislația, propunem scăderea numărului de membri în conducere și plafonarea indemnizațiilor.

Creșterea eficienței acestor companii, iar indicatorii să fie cerți, reducerea subvențiilor de stat, calcularea corecă a numărului de angajați, profiturile suplimentare să revină statului.

Reducerea pierderilor sau închiderea societăților care acumulează pierderi mai mulți ani consecutiv.”

Guvernul și-a asumat pe 7 iulie răspunderea în fața Parlamentului pentru pachetul de măsuri fiscale care prevede creșterea TVA de la 19% la 21%, a accizelor și înghețarea pensiilor și salariilor în sectorul public în anul 2026.

România se află în plină procedură de corectare a deficitului bugetar asumată de guvernul Bolojan, care a prezentat în urmă cu o săptămână, în Parlament, pachetul de reducere a acestuia pentru a nu risca pierderea accesului la fondurile europene.

România a scăpat momentan de recomandarea miniștrilor de finanțe din UE (ECOFIN) de a iniția procedura de suspendare a fondurilor europene, după ce a adoptat rapid o serie de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.

După implementarea primului pachet fiscal, care impune taxe și impozite mai mari, creșterea accizelor și impozitarea pensiilor mai mari de 3.000 de lei, premierul a promis reducerea la maximum a cheltuielilor și un pachet fiscal care vizează, de data aceasta, reducerea privilegiilor.