Incredibil în Turcia a început să ningă masiv în locuri în care oamenii făceau plajă. Autoritățile sunt uluite

4,639

Ninsori masive în toiul verii. Până la 30 cm de zăpadă în iulie 2025. Locuitorii sunt uluiți

Turcia traversează în prezent o perioadă cu fenomene meteo extreme opuse: în timp ce partea vestică a țării este afectată de incendii de vegetație, nord-estul se confruntă cu ninsori abundente – un fenomen deosebit de rar pentru această perioadă a anului.

Vineri, au fost înregistrate căderi importante de zăpadă în mai multe regiuni din Anatolia de Est, precum Rize, Trabzon, Bayburt și Erzurum. Conform relatărilor din presa locală, un astfel de episod nu a mai fost observat de zeci de ani. Deși aceste zone sunt cunoscute pentru umiditate și ploi, ninsoarea în plină vară a luat prin surprindere atât populația, cât și autoritățile. Grosimea stratului de zăpadă ajunge la 20-30 de centimetri.

În Rize, ninsoarea a durat aproximativ cinci ore, iar întreaga zonă s-a transformat rapid într-un peisaj de iarnă. Platourile muntoase, de obicei verzi în această perioadă, au fost acoperite complet cu omăt. În localitatea Artvin, aproape de granița cu Georgia, ninsoarea a fost și mai intensă. Fotografiile și filmările difuzate arată acoperișuri albe și drumuri înzăpezite – o imagine de iarnă complet neobișnuită pentru luna iulie.

”Am 65 de ani, mi-am petrecut aproape toată viaţa în Rize, dar e prima dacă când văd zăpadă în iulie. A nins circa 4-5 ore. Regiunea Artvin (n.r. aproape de granița Georgia) a fost cea mai afectată. La Rize, suntem obişnuiţi cu anomaliile climatice… Vârstnicii spun că au mai văzut zăpadă în iulie în urmă cu 30-40 de ani, da nu o cantitate atât de mare”, a relata un jurnalist local

Acest episod de frig brusc a avut efecte și asupra păstorilor. În regiunea Bayburt, ploile torențiale s-au transformat în zăpadă la altitudini mari, iar ciobanii au fost nevoiți să-și ducă turmele pe cărări acoperite de nea. Aici, unde transhumanța este o tradiție veche, ninsoarea a provocat dificultăți majore, afectând serios traseele estivale ale animalelor.

În același timp, la circa 1.600 de kilometri spre vest, zona Izmirului se confruntă cu temperaturi foarte ridicate și secetă, ceea ce a dus la apariția unor incendii de vegetație extinse.

Vânturile puternice, cu rafale ce ating până la 85 km/h, alimentează flăcările și fac dificilă intervenția echipelor de pompieri. Din cauza solului uscat și a temperaturilor mari, focarele se extind rapid și incontrolabil.

Prognozele meteorologice arată că temperaturile vor continua să urce în următoarele zile, în special în regiunile vestice și sud-estice, unde se așteaptă valori de peste 40°C.

Autoritățile au emis alerte pentru zone precum Ankara, unde mercurul din termometre a atins deja 36 de grade Celsius, avertizând asupra riscurilor asociate valului de căldură ce se apropie.

În platoul montan Ovit Yaylasi, aflat la o altitudine de 2.500 de metri, ninsoarea a fost deosebit de puternică. Această zonă turistică frecventată de localnici și vizitatori s-a transformat complet în urma căderilor de zăpadă. Imaginile surprinse aici au devenit virale pe internet, înfățișând un tablou hibernal neașteptat pentru mijlocul verii.

Turcia se află acum în fața unei situații climatice fără precedent, cu ninsori intense în nord-est, în timp ce sud-vestul se confruntă cu incendii devastatoare.