Bugetarii refuză să mai lucreze fără sporul de “antenă”. “Noi ne-am făcut treaba”

1,252

Funcționarii publici amenință cu blocarea activității la nivel național și ies în stradă, supărați că veniturile le sunt diminuate. Începând de mâine, peste un milion de angajați la stat vor încasa mai puțini bani. Sporul de condiții periculoase, cunoscut ca „spor de antenă”, care putea ajunge și la 1.500 de lei, se reduce de cinci ori.

Totodată, se taie la jumătate și numărul de zile libere suplimentare. În semn de protest, angajații ANAF, ai caselor de pensii și ai mai multor ministere au încetat brusc activitatea. Sindicatele au solicitat o întrevedere cu premierul, dar nu au primit niciun răspuns.

Protestul a fost declanșat de salariații care gestionează finanțele țării. Zeci de lucrători din Ministerul Finanțelor au ieșit să protesteze, nemulțumiți de diminuarea veniturilor. Lor li s-au alăturat sute de angajați din cadrul ANAF și Trezorerie.

“Ar trebui să începem, să strângem cureaua de sus în jos, nu de jos în sus. Am văzut 5 vicepremieri, mai rău decât bancul ăla cu poliţiştii, săracii, că unul scria, unul vorbea, unul citea, ăştia mai sunt doi pe lângă”.

“Ne-am făcut treaba, am realizat planul de încasări peste 105-106%. Noi ne-am făcut treaba, ne-am respectat fișa postului și acum suntem primii cărora guvernul vrea să le taie din drepturi. Sunt o persoană care are și 2 copii și mă întreabă: De ce mi se taie bursa? Stai tati că și mie mi se taie salariul că mi-am făcut toată treaba”, spun protestatarii.

Angajaţii se plâng şi de condiţiile de muncă
“Nu avem programe informatice, în fiecare se blochează câte un program is nu putem să lucrăm. Salarizarea este una necorespunzătoare. Nu avem hârtie, nu avem combustibil, nu avem femei de serviciu, toate astea le susțin colegii mei din banii personali”, spune Adrian Radu, președintele sindicatului Finanțe Buzău.

“Gestionez 2.300 de agenți economici, fiecare are câte o problemă zi de zi. În fiecare zi lucrăm sub stres”, spun angajaţii.

Timp de câteva ore, bugetarii au blocat activitatea instituţiilor.

“Deocamdată noi vrem să avem respectul dumneavoastră, că suntem contribuabili şi plătim impozite şi taxe”.

“Acest spor nu e un beneficiu nesimțit. Noi finanțiștii nu vom acceptă să ni se taie din salarii în contextul în care în perioada care urmezaza ni se va cere să ne implicăm tot mai mult în combaterea evaziunii fiscale și în colectarea unor sume tot mai mari de bani la buget”, spun protestatarii.

Chiar dacă sunt amenințați cu o grevă generală și manifestații ample, reprezentanții Guvernului nu au făcut niciun pas înapoi și au aprobat limitarea sporului pentru condiții vătămătoare, de la 1.500 de lei la 300 de lei brut. De asemenea, zilele libere în plus, acordate celor care muncesc în medii dificile, vor fi reduse de la 10 la 5.

“Nu putem fi solidari cu cei care au generat criză economică”, spune Marius Nistor președintele Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”

Acestea sunt doar începutul unei serii de măsuri anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Conform surselor Observator, și anul viitor vor fi înghețate pensiile și salariile din sectorul bugetar. Companiile de stat nu vor mai primi aprobarea bugetelor dacă nu reduc numărul posturilor de conducere și nu plafonează indemnizațiile. În plus, Guvernul intenționează să concedieze 20% dintre angajații ministerelor, să comaseze unele instituții și să desființeze altele.

Trei academii sunt printre instituțiile vizate – cele de Științe Tehnice, Medicale și Academia Oamenilor de Știință.

“Este vorba de a două cea mai veche academie din România. S-a înființat în 1935, o să fie tăiate și proiectele tinerilor cercetători”, spune Anton Hadar, vicepreşedinte Academia Oamenilor de Ştiinţă din România

Pachetul de măsuri fiscal-bugetare va fi finalizat în această săptămână.