Din păcate este vorba de Kate Middleton

687

Presa britanică a relatat că soţia prinţului William, moştenitorul Coroanei, încearcă în continuare să gestioneze cu grijă responsabilităţile oficiale, după ce a fost diagnosticată cu cancer, potrivit AFP.

Prinţesa de Wales, care are 43 de ani, a anunţat în luna ianuarie că boala oncologică de care suferă este în remisiune, fără a dezvălui însă tipul exact al cancerului.

De atunci, ea a început să revină treptat în viaţa publică. Recent, a fost prezentă la „Trooping the Colour”, ceremonia anuală dedicată zilei oficiale de naştere a regelui. A fost zărită zâmbind din faimosul balcon al Palatului Buckingham.

“Prinţesa de Wales nu va fi prezentă astăzi la Royal Ascot”, a transmis Palatul Kensington într-o declaraţie oficială. Numele ei fusese inclus inițial pe lista invitaților, făcută publică de organizatorii evenimentului, unul dintre cele mai importante din calendarul regal.

Potrivit mai multor surse media britanice, printre care agenţia PA şi cotidianul The Times, prinţesa Kate a declarat că regretă că nu poate participa la Royal Ascot. Totodată, jurnaliștii au subliniat că aceasta încearcă în continuare să găsească un ritm echilibrat după perioada dificilă a tratamentului oncologic.

Prinţul William este aşteptat să ajungă miercuri după-amiază la cursele de cai, unde va fi însoţit de regele Charles al III-lea şi de regina Camilla, au precizat organizatorii Royal Ascot.

Evenimentul are o semnificaţie specială în familia regală, fiind unul dintre preferatele regretatei regine Elisabeta a II-a, care a murit în septembrie 2022.

În 2024, prinţesa Kate a lipsit din nou de la Royal Ascot, în contextul problemelor de sănătate, după ce în luna martie a anunţat oficial că suferă de cancer.

Sănătatea este prioritară: Kate îşi continuă convalescenţa după tratamentul împotriva cancerului

În anul precedent, Prinţesa de Wales a fost diagnosticată cu o formă nedezvăluită de cancer, informaţie confirmată public de Palatul Kensington în martie 2024. A urmat un tratament preventiv cu chimioterapie şi s-a retras o perioadă din viaţa publică. În ultima perioadă, a început să participe treptat la unele activităţi oficiale, însă selecţia apariţiilor rămâne atent controlată, în funcţie de evoluţia stării sale de sănătate.

“Este într-adevăr supărată că nu poate fi prezentă la Royal Ascot, însă conştientizează că o recuperare completă necesită timp şi prudenţă”, a transmis o sursă apropiată familiei regale, subliniind ataşamentul ei faţă de tradiţiile Casei Regale.