Marea vedetă din România se întoarce pe ecrane, după ce a fost dată afară de la emisiunea pe care o prezenta
Mihaela Tatu revine în fața publicului, însă nu pe micul ecran în sensul clasic al televiziunii, ci într-o postură surprinzătoare. Vedeta a dezvăluit recent, printr-o postare pe rețelele sociale, că este extrem de entuziasmată de un nou proiect personal. Iată despre ce este vorba și ce a transmis prezentatoarea în legătură cu această inițiativă!
La începutul acestui an, Mihaela Tatu își anunțase întoarcerea în televiziune, urmând să prezinte emisiunea „În direct cu România”. Din păcate, show-ul difuzat de Antena 1 nu a avut viață lungă și a fost scos din grilă. Inițial i s-a modificat ora de difuzare, apoi locul i-a fost luat de Mirela Vaida, pentru ca, în cele din urmă, formatul să fie anulat complet.
Mihaela Tatu revine în lumina reflectoarelor după plecarea de la Antena 1
La scurt timp după ce a încheiat colaborarea cu Antena 1, Mihaela Tatu a apărut într-un singur episod al emisiunii „Săriți de pe fix”, difuzată de PRO TV. În perioada ce a urmat, admiratorii săi s-au întrebat constant dacă va mai apărea pe micile ecrane. Acum, la câteva luni după ce a dispărut din peisajul TV, vedeta a făcut un anunț important pe contul său de Facebook.
Locul în care o vom putea urmări pe Mihaela Tatu
Deși nu se întoarce în televiziune, Mihaela Tatu a dezvăluit că lansează un podcast propriu. Așadar, admiratorii ei o vor putea urmări în mediul online.
Primul episod al proiectului intitulat „Despre femeie, cu Mihaela Tatu” va fi disponibil pe YouTube pe 12 iunie 2025, începând cu ora 19:00.
“Bine v-am găsit într-un moment foarte deosebit în viața mea. De multă vreme, prietenii, cei care mă cunosc, mă tot bat la cap să fac un podcast. Un podcast care să aibă ca subiect femeia, gândindu-mă la „De trei ori femeie’ de odinioară. Dintr-un soi de timp prea puțin liber și mai ales la gândul că toată lumea face podcast-uri. Ce rost mai are să mă mai amestec și eu în povestea asta.
În urma experienței pe care am trăit-o la începutul acestui an, un grup de prieteni, şi le mulțumesc prietenilor adevărați din Oradea şi din lume și din București care mi-au spus:
„Mihaela, până când? Du-te într-un loc al tău, unde poți să ai invitații pe care ți-i dorești, în formatul pe care îl agreezi, abordând subiecte de care noi avem nevoie’.
Și mi-am zis că este momentul să-i ascult pe cei din jur. Culmea este că a început să-mi și placă. Acest podcast se intitulează „Despre femeie, cu Mihaela Tatu’. Îmi place ceea ce fac, îmi place ceea ce am făcut până acum.
Însă mi-am propus ca primele ediții să nu aparțină invitatelor, ci am hotărât ca primele ediții să aparțină partenerilor noștri. Colegi, soți, prieteni, iubiți, colegi de serviciu, bărbaților’, a transmis Mihaela Tatu într-un filmuleț în mediul online.