Iulia, o adolescentă de 17 ani, a murit pe loc după ce a fost lovită de tren. Tânăra era o elevă model, familia și apropiații sunt în stare de șoc
Un accident tragic s-a produs în Comănești, județul Bacău, acolo unde Iulia, o adolescentă de 17 ani, și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un tren. Incidentul a avut loc în apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată, într-o zonă frecvent circulată din oraș.
Conform primelor date, tânăra ar fi traversat liniile de tren fără să se asigure, ignorând avertismentele sonore ale garniturii care circula pe traseul Miercurea Ciuc – Mărășești. Mecanicul trenului a încercat să prevină tragedia, folosind frânele de urgență și semnalele sonore, dar impactul nu a mai putut fi evitat.
Trenul a lovit-o direct, iar violența coliziunii a fost atât de mare încât corpul victimei a fost proiectat la o distanță considerabilă. Martorii, profund tulburați de cele întâmplate, au sunat imediat la numărul de urgență. La fața locului au sosit rapid echipaje medicale și de poliție, însă adolescenta nu a mai putut fi salvată.
Polițiștii au deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă și desfășoară cercetări pentru a elucida exact modul în care s-a petrecut nenorocirea. Se va verifica și dacă semnalizarea zonei era corespunzătoare sau dacă au existat deficiențe ce ar fi putut contribui la accident.
Deși semnalele sonore de avertizare erau pornite, Iulia nu le-a auzit. Cu căștile puse și fără a se asigura, adolescenta a trecuta calea ferată. Tânăra a fost lovită de tren, iar impactul a fost fatal.
Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat să o resusciteze, dar eforturile medicilor au fost în zadar.
Iulia a fost declarată decedată.
Rudele fetei, dar și cei apropiați sunt în stare de șoc
Întreaga comunitate locală este profund marcată de tragedie, iar familia, prietenii și colegii fetei sunt copleșiți de durere în urma pierderii neașteptate.
„Drum lin spre lumină, Iulia Barbu! În seara de 15 iunie 2025, am primit cu durere vestea morții elevei noastre, Iulia Barbu, din clasa a X-a C, care și-a pierdut viața la doar 17 ani, în urma unui accident de tren. Iulia era o elevă activă și implicată. Avea rezultate bune la învățătură și participa la multe activități extracurriculare, fiind un model pentru colegi.
Ne exprimăm sincerele condoleanțe familiei îndurerate și le dorim puterea necesară pentru a trece prin această grea încercare!”, este mesajul transmis de Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești, instituția de învățământ la care învăța tânăra.
Iulia era voluntar Crucea Roșie din anul 2023. Filiala a transmis un mesaj emoționant în memoria adolescentei, care rămâne în amintirea tuturor drept o persoană implicată, dornică să facă bine și sufletistă.